Cauta

Adrian Ghenie, tranzacţie-record pe piaţa românească

Reputatul artist a fost vedeta licitaţiei de Artă Postbelică şi Contemporană de la Artmark, cu două lucrări vândute pentru 129.000 de euro.

 

Estimat la 35.000 – 55.000 de euro, „Untitled”, ulei pe carton cu dimensiuni de 68×77 cm, finalizat în 2004, a fost adjudecat contra unei sume de două ori mai mare – 105.000 de euro, în timp ce „Anemone”, a cărei valoare era estimată la 3.000 – 5.000 de euro, a obţinut 24.000 de euro. Tabloul, ulei pe pânză, cu dimensiuni de 34×36 cm, este datat 1993. Un ulei pe pânză al lui Ştefan Câlţia, „Regele purtător de casă” (2003), estimat între 5.000 şi 8.000 de euro, a fost adjudecat contra sumei de 14.000 de euro. Patru tablouri semnate Câlţia au fost licitate şi adjudicate, cel mai scump, „Clovn cu coroană”, estimat la 5.000 – 8.000 de euro, a fost vândut pentru 20.000 de euro. Printre lucrările adjudecate la preţuri ridicate s-au mai numărat: „Umbre negre” de Ion Ţuculescu – la 30.000 de euro, „Grădină” de Horia Bernea – la 26.000 de euro, „Les chats de la discorde” de Georges Mazilu – la 13.000 de euro, „Structuri” de Hans Mattis Teutsch – la 12.000 de euro, „Trei siluete” de Sabin Bălaşa – la 11.000 de euro, „Peisaj veneţian” de Corneliu Baba şi „Baroque” de Gheorghe Fikl – fiecare la 10.000 de euro.

Sesiunea a avut vânzări totale de 578.175 de euro, cu o rată de adjudecare de 82,69%. Lucrările lui Adrian Ghenie, cel mai bine cotat pictor român contemporan, se află în colecţiile unor celebre muzee şi galerii din lume, precum Centrul Georges Pompidou din Paris. Artistul băimărean, născut în 1977, se află pe locul al 230-lea în topul vânzărilor de artă din 2018, cu peste 9 milioane de dolari strânşi în urma vânzării a 12 lucrări, cel mai bun preţ a fost de 6.354.354 dolari obţinuţi după vânzarea “Boogeyman” în octombrie 2018, la casa de licitaţii Sotheby’s, Londra.

Radu Jacotă

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version