Cauta

Adio apa plata! Parlamentarii USR vor sa bem doar apa de la robinet

Romanii ar trebui sa-si ia adio de la apa plata din dozatoarele pe care le mai gasim in farmacii si institutii publice. Parlamentarii USR au ”clocit” un proiect de lege, adoptat deja de Senat, prin care obliga restaurantele, angajatorii si institutiile publice sa puna la dispozitie oamenilor doar apa de la robinet.

Consumul de apa minerala in Romania a crescut cu 30 in ultimii 5 ani

Setea exagerata a romanilor, care au ajuns sa bea intr-un an 90 de litri de apa minerala imbuteliata pe cap de locuitor, a produs ingrijorare la nivel european, chiar daca tara noastra detine 60% din rezervele de apa minerala ale Europei. Astfel ca, Romania se afla pe ultimele locuri in ce priveste consumul de apa de la robinet. Cel putin asa sustin parlamentarii USR in expunerea de motive a unui proiect legislativ, care impune, subtil, obligativitatea consumului de apa de la robinet. In fapt, nu pentru apa in sine sunt invinovatiti romanii, ci pentru pet-urile in care este imbuteliata aceasta, bautul apei minerale contribuind la majorarea cantitatii de deseuri de plastic produsa de tara noastra. Iar ideea nu este a lor, zic ei, ci este prevazuta chiar intr-o Propunere Directiva a Comisiei Europene care stipuleaza, printre masuri, obligatia statelor membre de a incuraja utilizarea apei de la robinet in restaurante si cladiri publice.

Accentul pe cuvantul ”gratuit”

Potrivit proiectului de lege, autoritatile si institutiile publice, restaurantele si angajatorii au obligatia de ”a furniza, la cerere si in mod gratuit, apa potabila de la robinet”. In fapt, apa de la robinet nu a fost niciodata contra cost. Partea cu angajatorii ar putea fi si speculata, in sensul ca obligatia legala a acestora de a asigura salariatilor apa imbuteliata atunci cand se inregistreaza temperaturi caniculare ar putea sa se rezume la umplerea unor sticle cu niscaiva apa ”chioara”.  De-a lungul timpului, calitatea apei de la robinet s-a dovedit a fi indoielnica in toate zonele tarii, dar mai ales in Capitala. Analizele facute in diverse perioade au aratat ca apa din Bucuresti e contaminata cu metale grele de la conductele ruginite, cu exces de clor folosit pentru dezinfectare si chiar cu materii fecale. Cel mai recent scandal legat de apa nepotabila din Capitala a fost la inceputul acestui an, cand o poluare cu amoniu de pe raul Arges a determinat cresterea mult peste limita admisa a cantitatii de clor folosita, fapt care a condus la interdictia de consum a apei data chiar de Ministerul Sanatatii.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Se prefigurează o nouă prăbușire a burselor. Cum reacționează investitorii
  • Acuzații zdrobitoare. ANRE, complice la menținerea haosului din piața energiei
  • Spania nu va scăpa de furia lui Trump
  • Israelul exploatează haosul din politica externă americană
  • Taxă de solidaritate și declarație de avere pentru cei care dețin, în active și bani, peste 10 milioane de euro
  • Summitul reînarmării Europei!
  • Curtea de Conturi: adăposturile antiaeriene, funcționale doar pentru 3% din populație
  • Ministrul Daniel David: În EDUCAȚIE nu discutăm despre oameni dați afară și despre modificare de salarii/Va crește norma didactică
  • Furtună în Rezerva Federală. Dolarul slăbește
  • Exit mobile version