Cauta

Adela Popescu s-a maritat!

Saptamana a inceput cu o veste cat se poate de buna pentru fanii cuplului, care au aflat ca Adela Popescu si Radu Valcan, iubitul ei, s-au casatorit in mare taina.

Sursa foto adelapopescueu

Cu exceptia celor cateva zeci de rude si prieteni foarte buni care le-au fost alaturi, sambata, celor doi indragostiti, in cea mai frumoasa zi a vietii lor, cea in care au imbracat straiele de mire si mireasa si si-au jurat sa se iubeasca si sa se respecte pentru tot restul vietii, admiratorii Adelei si ai prezentatorului emisiunii „Insula Iubirii”, difuzate de Antena 1, au aflat abia luni dimineata de ce week-end de poveste s-au bucurat actrita si alesul inimii ei. Totul dupa ce, intre doua avioane, Adela a ales sa dezvaluie fericitul secret, prin intermediul unei vesti anuntate fugitiv pe Facebook –  „Ne-am casatorit!”, dar detaliate intr-o postare pe blogul personal.

Asadar, dupa o relatie de  cinci ani si o cerere in casatorie care a venit toamna trecuta, candva prin luna noiembrie, pe cei doi indragostiti ii prinde finele lui august in ipostaza de sot si sotie cu acte in regula si cu amintiri aparte de la petrecerea de nunta. Printre cei care le-au fost alaturi Adelei si lui Radu, la ceremonia desfasurata intr-un decor natural cu adevarat de poveste, pe un domeniu aflat in judetul Brasov. s-au numarat Dana Rogoz, buna prietena cu mireasa, si sotul celei dintai, Razvan Fodor si partenera lui de viata, precum si actrita Alina Chivulescu, de asemenea o buna amica a miresei.

Dupa cum era de asteptat, vestea a fost primita cu mare bucurie in randul fanilor mirilor, care s-au garbit sa le transmita ganduri frumoase si urari de bine.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version