AcasăNewsAcuze cu tot cu cifre: „Bucureștenii stau în frig, Primăria Capitalei dă...

Acuze cu tot cu cifre: „Bucureștenii stau în frig, Primăria Capitalei dă milioane de euro pe consultanță juridică”

sursa foto: universulargesean.ro

Primăria Capitalei, acuzată că a cheltuit 18 milioane de lei pentru servicii de asistență juridică externă, în 2023, în condițiile în care ar avea peste 60 de juriști angajați. Cine formulează aceste acuzații, cerând, totodată, Primăriei conduse de către Nicușor Dan să ofere explicații transparente și detaliate pentru ceea ce se consideră a fi „cheltuieli nejustificate”? Aflați în cele ce urmează!

„Bucureștenii stau în frig, Primăria Capitalei dă milioane de euro pe… consultanță juridică” – acuză cei de la FACIAS, vineri, 19 ianuarie, într-un comunicat de presă.

„Cheltuieli iresponsabile ale Primăriei Capitalei”

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) se adresează Curtea de Conturi, cu o sesizare în această privință.

„Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) sesizează Curtea de Conturi privind cheltuielile iresponsabile ale Primăriei Capitalei, care, deși are peste 60 de juriști angajați, a plătit 18.000.000 lei pentru servicii de asistență juridică externă doar în 2023.

Asta în timp ce bucureștenii stau în frig din cauza lipsei de investiții în infrastructura de termoficare. Demersul FACIAS face parte din campania „Închideți robinetul risipei”” – se menționează într-un comunicat de presă transmis vineri, 19 ianuarie.

Contracte de aproximativ 3,5 milioane de euro

Potrivit sursei citate, în 2023, PMB ar fi contractat 65 de contracte de asistență juridică și de reprezentare în instanță. „În urma unei solicitări către Primăria Capitalei, FACIAS a aflat că administrația locală din București a contractat în ultimul an nu mai puțin de 65 de contracte de asistență juridică și de reprezentare în instanță, pentru care a achitat suma de 18 milioane de lei, aproximativ 3,5 milioane de euro. Această sumă se adaugă la salariile anuale de aproximativ 1 milion de euro pentru cei peste 60 de consilieri juridici angajați la primărie, dacă ne raportăm la un salariu mediu de 6.000 de lei lunar.

De ce este necesară plata a 60 de juriști, dar și încheierea a 65 de contracte de consultanță și asistență juridică externă, în condițiile în care și consilierii juridici au calitatea de reprezentare în instanță? Nu sunt suficient de pregătiți cei 60 de angajați? Dacă da, de ce sunt ținuți în continuare în această funcție? Dacă sunt suficienți de pregătiți, de ce mai este nevoie și de externalizarea serviciilor? Situația relatată de FACIAS ridică semne serioase de întrebare asupra eficienței și justificării cheltuielilor publice, într-un context economic în care fiecare leu ar trebui cheltuit cu maximă responsabilitate”, transmite FACIAS.

Acesta este și motivul pentru care, spune sursa citată, FACIAS sesizează Curtea de Conturi, cerând acestei instituții să analizeze cât de justificate sunt aceste cheltuieli.

Termoficare și transport public sau asistență juridică?

Reprezentanții FACIAS cer, totodată, Primăriei Capitalei să ofere explicații transparente și detaliate „pentru aceste cheltuieli nejustificate” și, mai mult, decât atât, să ia măsuri imediate „pentru stoparea risipei banilor publici”.

Aceștia trebuie direcționați în domenii esențiale pentru bucureșteni precum termoficare, transport public sau infrastructură. Doar în primele două săptămâni din 2024 sute de mii de oameni din peste 1000 de blocuri au rămas fără căldură și apă caldă din cauza nesfârșitelor avarii ale Termoenergetica.

Mai mult, din informațiile FACIAS, Primăria Capitalei plătește asistență juridică inclusiv pentru dosarele în care instituția a fost dată în judecată de cetățeni sau asociații de proprietari care acuză fix lipsa căldurii și apei calde. Practic, o finanțare corespunzătoare pentru sistemul de termoficare ar îmbunătăți considerabil atât confortul pentru bucureșteni, dar ar putea elimina și o parte din risipa primăriei pe parte juridică”, se mai precizează în comunicatul FACIAS.

author avatar
Andrei Coman
433 afisari

7 COMENTARII

  1. Pai, acu’ cateva zile a saltat DNA un primar care avea juristi si a platit mii de euro catre avocati.

  2. consultanță juridică?
    -nu stim cum au aprobat aia de la Orificiul Juridic….HAI CU DUBA!

  3. Care ar fi problema? Să se călească, nu? Când merg să se spargă în figuri în Poiana Brașov să nu le curgă mucii.

  4. Nu doar primaria are cheltuieli nejustificate si iresponsabile. Daca in guvern este permis, de ce nu si la primarie? Si, apropo, celui care a scris acest articol. Corect se scrie „se adreseaza Curtii de Conturi” nu „se adreseaza Curtea de Conturi”

  5. Nu l-ati votat bah voi pe Frigushor Dan ca va salveaza Bucurestiul si culmea va pune inapoi si Hala Matache? V-a pus-o sau nu? Unde v-a pus-o? Ati simtit ceva deosebit?

  6. tara bolnava de securisti drogati, securistatn, o tara colonie in cancer mincata de mestastaza (securisti drogati teroristi) fara nicio sansa Azil de nebuni, pacat de oamenii normali!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger