AcasăNewsAcuzatii grave in cazul unui medic. Retete eliberate pe numele unor persoane...

Acuzatii grave in cazul unui medic. Retete eliberate pe numele unor persoane moarte

Un cadru medical constantean a ajuns in atentia politistilor specializati in investigarea Criminalitatii Economice si al procurorilor de la Parchetul General.

Mai precis, doctorul – specialist in Psihiatrie- este suspectat ca ar fi remis nu mai putin de 136 de retete false, inclusiv pe numele unor persoane care au parasit lumea celor vii „chiar si cu 10 ani inainte de eliberarea prescriptiei pe numele lor”, toate compensate integral, din cate anunta, joi, reprezentantii IGPR. Aceeasi sursa vehiculeaza si un prejudiciu de peste 124.000 de lei in cazul de fata.

Situatia nu ar data de ieri, de azi, ci de acum cativa ani, dezvaluie oamenii legii. Mai exact, din intervalul 2008-2012. Iar pe respectivele retete ar fi figurat numele „multor persoane care in realitate nu beneficiau de aceste servicii medicale, nefiind luate in evidentele medicului”, pentru ca nu aveau afectiuni de ordin psihic.

De miercuri incepand, doctorul constantean – al carui nume nu a fost facut public- este cercetat sub control judiciar, avand interdictie de a-si mai exarcita meseria intr-un spital de stat, in intervalul in care este valabila aceasta masura emisa pe numele sau.

153 afisari
Zenville

Ultimele știri

Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos

De mii de ani, oamenii folosesc muzica pentru a se conecta, a vindeca și a se relaxa. Dar știința modernă confirmă astăzi ceea ce...

Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025

Duminică, 21 septembrie, Calea Victoriei va arăta altfel. În locul claxoanelor și al grabei obișnuite, bucureștenii vor întâlni o paradă cu personaje istorice care...
proger