În Romania, activităţile ce intră sub incidenţa Legii nr. 12/1990 (republicată) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite se dezvoltă rapid la umbra “protecţiei” oferite de funcţionarii din primarii, de organele Direcţiei Generale Antifraudă fiscală, de organele controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de Frontieră Române, consideră reprezentanţii A.S.S.A.I. şi F.O.R.T.
Aceştia subliniază că din statisticile Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente -A.S.S.A.I. şi ale Federaţiei Operatorilor Români de Transport – F.O.R.T., rezultă în mod cert că, la nivel naţional, functionează peste 10 000 de unităţi de tip service neautorizate, ce desfăşoară activitati ilicite de prestari servicii, cu încalcarea prevederilor legii.
Astfel, în actul normativ in vigoare, se stabileşte că :
“ART. 1
Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:
a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege
…..
ART. 2
(1) Contravenţiile prevăzute la art. 1 săvârşite de către persoane fizice se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar dacă sunt săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei. ….
ART. 3
Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă. ….
Se atrage atenţia aşadar că unităţile reparatoare neautorizate, ce aparţin persoanelor fizice, efectuează intervenţii la nivelul sistemelor de frînare, direcţie, suspensie sau reparaţii la nivelul saşielor şi caroseriilor, fara a oferi garanţii, utilizand piese auto de pe piaţa neagră, fara instrumente tehnice omologate şi verificate I.S.C.I.R, punând astfel in pericol viaţa şi integritatea fizică a participanţilor la trafic.
Reprezentamţii Asociaţiilor trag un semnal de alarmă şi asupra faptului că, din cauza lipsei de statistici cu privire la evenimentele rutiere generate de starea tehnică necorespunzatoare a autoturismelor, nivelul de conştientizare a populaţiei este extrem de redus cu privire la riscurile la care se supun atunci cand apelează la astfel de soluţii.
Mai mult, se subliniază faptul că acest tip de unităţi reparatoare au înflorit pe fondul importului masiv de vehicule second-hand (odată cu eliminarea taxei de mediu) respectiv modului deficitar in care se efectuează inspecţia tehnică periodică -ITP, dar mai cu seamă din cauza inconştienţei autorităţilor ce refuză să îşi facă datoria si să aplice legea.
Şi că în acest context, este firesc ca service-urile autorizate, ce işi desfăşoară activitatea legal, să suporte greu presiunea concurenţei neloiale, cautand cu disperare soluţii pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă, ce a migrat masiv şi catre această zonă a economiei subterane.
A.S.S.A.I. şi F.O.R.T. consideră că exact ca şi in cazul „pirateriei” din transporturile rutiere, fenomenul service-urilor ce prestează servicii in mod ilegal este tratat de autorităţi cu maxim dezinteres, organele de control refuzând să acţioneze pentru combaterea acestuia, orientandu-se in mod exclusiv in a controla şi sanctiona acei întreprinzători ce şi-au asumat plata taxelor şi impozitelor catre stat, angajarea forţei de munca cu forme legale şi autorizarea activităţii.
Impactul bugetar negativ estimat de A.S.S.A.I. si F.O.R.T. în acest sector economic este de aproximativ 500 milioane de euro anual, fără a lua in calcul şi comercializarea pieselor auto prin reţele ilicite, absolut imposibil de estimat în prezent.
Ca urmare a celor constatate, A.S.S.A.I. si F.O.R.T. au solicitat Guvernului, pe toate canalele oficiale, să ia măsurile necesare pentru aplicarea corespunzătoare a legii în privinţa tuturor activităţilor ilicite ce se promovează direct in mediul on-line însă deplâng faptul că, deşi situaţia este extrem de gravă, nu există pana în prezent nici un rezultat concret.
Reprezentantii ASSAI și FORT ziseră ei! Dar eu am fost cu mașina la reprezenta-service auto mare-Renault Dacia,am platit 2000 de lei și am fost de 7 ori cu mașina în service și TOT N-AU REUȘIT SA REZOLVE PROBLEMA! DAR BANII MI I-AU LUAT! Și ma sunau de fiecare data pt. masurarea satisfactiei,le explicam ca n-au fost capabili sa rez.problema! Alt service mare autorizat a zis ca e defecta cutia de viteze,am luaat una de la dezmembrari,ca atunci cind am desfacut masina se vedem ca de fapt nu era cutia de viteze! Bani pierduți iar! Așa ca să ne mai lase boschetarii aia incompetentii de la ASSAI și FORT!