Cauta

ACTIONAM RESPONSABIL, IN ECHILIBRU CU NATURA!

Mediul inconjurator reprezinta un element esential al existentei umane si este rezultatul interferentelor unor elemente naturale – sol, aer, apa, clima, biosfera – cu elemente create prin activitatea umana. Distrugerea mediului inconjurator reprezinta practic distrugerea celei mai mari bogatii pe care o are omenirea : natura inconjuratoare.

Nimic nu e nelimitat.

Consumăm în fiecare zi resursele naturii, mai mult decat avem nevoie, fara sa ne gandim la ziua de maine. Sau la generatiile care ne vor urma. Cum va arata Planeta peste o decada sau doua depinde doar de noi.

Resurse naturale, tema acestei saptamani, se refera la faptul ca resursele naturale fac parte integranta din natura pe care trebuie sa o respectam, sa o folosim responsabil si sa invatam si copii aceste principii. Mediul inconjurator ne asigura conditiile necesare vietii insa depinde de noi daca vrem sa folosim aceste elemente esentiale cat mai util, sau daca vrem sa ocolim acest aspect al vietii noastre. Convingerea ca aceasta problema este doar a specialistilor si a forurilor internationale este tot atat de eronata pe cat este si de grava.

Ocrotirea planetei este o problema mondiala si tocmai de aceea fiecare om trebuie sa isi assume aceasta responsabilitate.

Proiect initiat de Primaria Sectorului 1, prin Centrul Cultural al Sectorului 1.

ACTIONAM RESPONSABIL, IN ECHILIBRU CU NATURA!

Ultimele stiri

  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Exit mobile version