Acordul România – Austria sau MAREA TRĂDARE NAȚIONALĂ!

Recentul acord încheiat de către Guvernul Bolojan cu Austria are câteva clauze cel puțin ilegale, imorale, dar mai ales secrete. Mulți specialiști în drept civil și penal, ce ar putea fi consultați, l-ar putea indica ca pe un bun manual de trădare națională în studiile de drept, dar eu vă las pe dumneavoastră să apreciați singuri, pentru a nu proceda conform celebrei sintagme de marketing imoral „un grup de cercetători (n.a. nu se precizează care și de unde) au stabilit…”!

De aceea merită să știe și morții, și sinistrații din Rahova, și locuitorii cartierului din jurul străzii Popa Tatu, supuși riscului permanent de explozie, și restul bucureștenilor, dar mai ales toți românii din întreaga țară sau din diaspora, plătitori de taxe și impozite și, mai ales, votanți!

40% din ce?

Una dintre aceste clauze se referă la mult trâmbițata creștere a redevențelor cu 40%, doar că nu se spune exact, cu subiect și predicat, față de ce are loc această creștere!
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu arată că, dacă „redevențele ar fi fost de 10% — în realitate sunt mai mici — marele succes al guvernului Bolojan ar fi câștigarea a patru procente. Deci s-ar ajunge la 14% din valoarea producției exploatate. În niciun caz la 40%.”
Deci, o altă escrocherie cu ștaif!

Procesul Basgan versus OMV

Inventatorul român Ion Basgan a creat și brevetat sistemul de extracție a petrolului la mare adâncime, cu care întreaga industrie a reușit forările și extracția la adâncimi de peste 2–3000 de metri.
În urma folosirii invenției sale în SUA și România, fiul lui a început să solicite primirea drepturilor materiale cuvenite, dar în SUA nu le-a putut primi încă din cauza neîncheierii păcii după al Doilea Război Mondial. Aceasta deoarece, în legislația americană, este clar stabilit faptul că nu se fac plăți pentru folosirea brevetelor cetățenilor statelor cu care SUA nu a încheiat o pace scrisă și ratificată de către Congres.
În România însă, PETROM a preluat juridic obligațiile față de inventatorul român, iar prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu OMV, austriecii au preluat activele și pasivele, deci și aceste obligații, în valoare de circa 8–9 miliarde de dolari.
În urma recentului acord încheiat, se spune doar că ambele părți au convenit să renunțe la procesele intentate lor, fără să se precizeze și procesul Basgan.
Faceți dumneavoastră calculul sumelor pe care statul român le-ar obține din taxe și impozite în cazul recuperării sumei datorate de OMV din procesul Basgan!

Bursa din București? Care bursă? Care București?

O altă hoție este aceea folosită și până acum, și anume că gazele românești vor fi vândute prin Bursa din Viena și nu prin cea din București!
Mai toată presa a scris tone de articole prin care denunțau această hoție enormă, prin care se mișcau doar hârtiile. Practic, austriecii cereau statului român înapoierea TVA-ului pentru o așa-zisă ieșire din țară a gazelor, gazele ieftine erau vândute la preț mare pe Bursa vieneză și reimportate de România, noi, cetățenii, plătind la final mai scump!

Trădare, trădare, dar să știm și noi! Că doar noi i-am ales, nu-i așa?

Avem un Parlament care, teoretic, are un rol clar stabilit de Constituția României, de legiferare, doar că partidele care au dominat și condus instituția au votat legi create intenționat în mod incomplet.
Astfel, deși Legea 134/1995 stipulează clar și explicit termenul maxim de 30 de ani pentru o concesiune acordată, ea, încă din faza de elaborare, nu a precizat însă ce se întâmplă după expirarea acestui termen.
La fel, legea nu arată deloc care este procedura de reînnoire și nici condițiile de aplicare a interdicției de prelungire.
Considerând că a greși este omenește și parcurgând prevederile noii legi 238/2004, observăm că distinsul Parlament a completat prevederile vechii legi și a precizat că licențele noi se pot acorda pentru 30+15 ani, dar a „uitat” să pomenească faptul că NU se:
– includ și licențele istorice;
– stabilește ce se întâmplă cu licențele deja emise;
– anulează licențele vechi;
– prevede vreo recalculare.

Doar că, ce să vezi?
Biata și sărmana noastră Constituție, precum și unul dintre dictoanele de bază ale oricărei legi, care spune foarte clar că orice lege aprobată astăzi nu are efect în trecut (principiul neretroactivității legii), interzic aplicarea unei legi date în 2004 asupra unei licențe emise, de exemplu, în 1993 și nici aplicarea retroactivă a termenului de valabilitate a unei licențe, termen modificat tot în 2004 la 30+15 ani!
Ciudat și nu curios este faptul că, din 1993 și până acum, toată armata de avocați, parlamentari și consilieri, de la Președintele României în jos, nu a văzut „ciudățenia” prin care nu există niciun articol de lege care să interzică prelungirea licenței deja acordate sau care să oblige statul să retragă aceeași licență!

Când pui lupii paznici la stână!

Teoretic, au fost create organisme special concepute pentru a supraveghea acțiunile Executivului și care, teoretic, sunt sub control parlamentar, iar în acest domeniu avem Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, care este, conform datelor publicate pe site-ul instituției, „autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale, în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor.”
În ce bază legală își desfășoară activitatea ANRE?
În baza „Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale și a Legii nr. 160/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei”,
adică tocmai acele legi pe care ea însăși nu le respectă, deși este autoritatea maximă, numărul 1 etc. în domeniu!
Dar, întrucât nu există nicio reglementare care să interzică prelungirea licenței expirate către OMV până în 2043, ANRE s-a executat și a aprobat prelungirea!
Mai mult decât atât, conform legii, „în numele ANRE, președintele acesteia prezintă Parlamentului raportul anual de activitate pentru anul anterior, până la data de 31 iulie, care, ulterior, este dezbătut, fără a fi supus votului, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului”.
Așa încât, cine să verifice și să sancționeze ANRE-ul, ea fiind practic un stat în stat?

Și totuși, cine plătește?

Renunțarea la procesele intentate OMV-ului, dar și viceversa, va conduce automat la achitarea, de către statul român, a facturilor către numeroșii săi reprezentanți juridici privați, precum și a taxelor de timbru depuse, toate având valori enorme.
O interpelare simplă făcută Guvernului Bolojan ar putea face lumină și în această situație, dacă totuși reprezentanții guvernului vor catadicsi să răspundă, să răspundă corect și în timp util!
Până atunci, nu turcul plătește, conform zicalei, ci noi, cetățenii acestei țări, furați, mințiți, înșelați de către aleșii noștri și exact în numele nostru!
Și să nu uităm că, în conformitate cu cele prezentate atât în presă, cât și în comunicările oficiale ale Guvernului României, jumătate din prețul final – achitat de fiecare dintre noi – al metrului cub de gaze și apă, al kilowattului și al litrului de benzină sau motorină îl încasează Statul Român, prin Guvernul României!