Cauta

Achiziții „noi” pentru Armata Română! Suma uriașă pe care vrea s-o dea pe nave și submarine la mâna a doua

submarin

România cumpără două nave britanice la mâna a doua și două submarine franțuzești. Conducerile Senatului și Camerei Deputaților au aprobat joi inițierea procedurilor de achiziție.

Programele vizează, printre altele, cumpărarea a două submarine Scorpene de la firma franceză Naval Group și achiziția a două nave vânătoare de mine „în uz, modernizate” prin intermediul unui acord „guvern la guvern” cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, informează news.ro.

Tancuri Abrams din SUA, tot la mâna a doua

De asemenea, ministrul Apărării a solicitat Parlamentului să aprobe iniţierea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie aferent programului de înzestrare „Tanc principal de luptă”, etapa I. Este vorba, mai exact, de achiziția unui batalion de 54 de tancuri americane Abrams.

Respectivele tancuri sunt modernizate în varianta M1A2. Pe lângă acestea se vor mai cumpăra şi 12 „derivate”, pe şasiu de tanc, în uz, din stocul Armatei SUA; muniţia şi simulatoarele de instruire. Programul de înzestrare cu astfel de tancuri, în valoare totală estimată de 1.000.473.000 euro, se va derula începând din anul 2023.

Programul de înzestrare în valoare totală estimată de 150.000.000 euro (fără TVA) se va derula pe o perioadă estimată de 5 ani în scopul obţinerii pentru Forţele Navale Române a unor capabilităţi eficiente de detecţie, clasificare, identificare şi distrugere/neutralizare a minelor marine, transmite MApN.

Ultimele stiri

  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • Exit mobile version