Traversăm vremuri din care cu greu mai înțelegi ceva. În plină depresie socială, președintele se înfige în decor cu hârlețul în mână, să-l vadă lumea cum iubește el mediul și plantează pomi. O invenție mai proastă nici că putea gândi, pentru că lumea îl asimilează tot ideii de a se poza călare pe gater la Holzindustrie Schweigofer. Alături de el se fâțâie un premier demis și apoi desemnat ilegal, ulterior cu mandatul depus, încă un premier desemnat care abia așteaptă să-i cadă guvernul nenumit, un ministru sau doi, băgători de seamă și cameramani care vor să surprindă, pentru eternitate, momentul în care Iohannis zâmbește la recuzită.
Nu este singura secvență a mascaradei. Guvernul Cîțu se chinuie să facă o majoritate pe care nu o vrea, Ludovic Orban se căznește să pară politician rasat, liberalii pozează în tămăduitorii României, iar social-democrații fac opoziție doar în propriul partid. Nu însă tot timpul, ci doar până apare Ciolacu, interimarul în fața căruia își înghit cuvintele.
Avem fanfară, dar n-avem guvern
Premierul demis și apoi numit la mișto anunță consultări la Palatul Victoria pentru formarea unei majorități care să dea naștere guvernului. Te cam ia cu crampe de atâta bătaie de joc. Oricine știe că nu vor fi niciun fel de consultări, ci numai negocieri pentru a nu se valida gașca lui Cîțu.
Este același scenariu impertinent ca cel folosit de Iohannis la formarea Strânsurii Orban 1, când chema la Cotroceni partidele pentru a vedea și stabili ce și cum, dar hotărârea lui privindu-l pe Ludovic cel Bun era luată încă din timpul campaniei electorale. Oficial, partidele vor declara cum s-au zbătut ele pentru binele României, cum s-au agitat ca țara să poată fi condusă că, uite, dă năvală coronavirusul peste noi și la Palatul Victoria nu este niciun guvern care să-l primească. Avem fanfară, avem covor roșu, dar n-avem Adunătura Cîțu 1.
Bâlci cu clovni triști
Circul este cu atât mai mare cu cât între guvernele Orban 1, Orban 2 și Cîțu 1 nu este nicio deosebire. Sunt aceiași miniștri care au primit vot negativ în comisiile de specialitate, aceleași închipuiri care vor să conducă din motive care nu au legătură cu logica, ci doar cu interesele lui Iohannis și ale partidului care-i stă preș la picioare.
A evoluat, între timp, ministrul Ion „Grindă” Ștefan. Nu m-aș încumeta să spun că da. A crescut valoarea ministresei Violeta Alexandru, care se ferește ca dracu’ de tămâie să spună cu cât vor crește pensiile? Sau dacă vor crește? N-aș risca să spun că da. A căpătat o altă cotație Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, de când a promovat ca ambasador al lui Brâncuși o ilustră necunoscută ce se împiedica în gândire și în limba română? N-aș băga mâna în foc nici pentru asta. Vom câștiga Campionatul European de fotbal, la care nu vom participa, avându-l ministru pe același anonim Ionuț Stroe? N-aș cuteza să spun că da, indiferent de diplomele lui obținute la facultățile inventate de Gabriel Oprea.
Vom avea același bâlci, cu clovni care mai degrabă răspândesc tristețea? E singurul lucru la care îndrăznesc să spun DA.
Mai e nevoie și de numele lor?
Doar proștii și nemințiții îndeajuns mai pot crede că Ludovic Orban și Vasile Cîțu chiar au de când să formeze o majoritate, când ordinul de la Cotroceni este să se ajungă la alegeri anticipate. Doar infatuații și fanaticii mai pot crede că de aia nu merge România bine, pentru că în Parlament domină social-democrații. Cât de șchiop la minte trebuie să fii pentru a crede că România nu se simte în regulă din cauza PSD, când, de fapt, ea e condusă prost de un guvern care se laudă că face, dar nu a făcut nimic.
Cât de naiv poți să fii, eufemistic exprimându-mă, pentru a crede că privatizarea sănătății este gândită spre binele tuturor oamenilor, când, de fapt, ea e gândită spre binele câtorva dintre ei. Nu cred că este nevoie să le mai spun și numele.
