Informații de ultimă oră indică faptul că un eveniment rutier nedorit a avut loc în această seară, în zona Calea Griviței – Bulevardul Ion Mihalache.
Din primele informații rezultă că sunt 10 mașini implicate în acest carambol, cauzat de faptul că unui șofer i s-ar fi făcut rău la volan. Până la momentul de față nu este clar câte persoane au avut nevoie de asistență medicală, în afara respectivului conducător auto.
Totodată, Brigada Rutieră a Capitalei anunță că s-au aplicat restricții pe benzile 2 și 3, pe sensul către Gara de Nord.