Cauta

Accident în Capitală, cu un tramvai și un autobuz. Mai multe persoane, transportate la spital

sursa foto: Facebook/Poliția Română

Un accident în care au fost implicate un tramvai și un autobuz a avut loc luni dimineață, 2 decembrie. În urma incidentului, mai multe persoane au fost transportate la spital. Nu se știe exact, la această oră, numărul oamenilor care au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma acestei situații.

Accidentul a avut loc în sectorul 4. Din primele informații, mai multe persoane au fost transportate la spital, luni dimineaţă, după ce un tramvai a lovit un autobuz, pe Șoseaua Olteniţei din Capitală, potrivit News.ro.

Ce a anunțat Brigada Rutieră

Conform primelor date preliminare anunțate de autorități, autobuzul se afla oprit în stația STB Huşi pentru urcarea și coborârea pasagerilor. La un moment dat, autobuzul ar fi fost lovit, în partea din spate, de un tramvai condus de un vatman de 53 de ani.

„La data de 2 Decembrie a.c., în jurul orei 07:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un accident de circulaţie care a avut loc pe şos. Olteniţei, din sectorul 4. Din informaţiile preliminare, conducătorul unui tramvai, bărbat în vârstă de 53 de ani a lovit în partea din spate un autobuz din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti care se afla oprit în staţia STB Huşi pentru urcarea/coborârea pasagerilor”, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

În urma accidentului de circulaţie, mai multe persoane au fost transportate la spital, conform sursei citate.

La fața locului au ajuns oamenii legii, pentru a face cercetările menite să stabilească exact cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul. Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.

Circulaţia tramvaielor a fost restricţionată pe Șoseaua Olteniţei, pe sensul de mers către bd. Constantin Brâncoveanu, fiind reluată la puţin timp după ora 9.00.

Ultimele stiri

  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • VIDEO. Pică Guvernul Bolojan? Întrebarea-cheie la care Olguța Vasilescu a dat un răspuns scurt: „Da!”
  • A fost cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
  • Doliu în lumea fotbalului: A murit Florin Marin. Reacție tulburătoare după greaua pierdere: „Nu a vrut să mai trăiască!”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 19 septembrie 2025 – Fii mai afectuos
  • Alege ce citești
  • Un președinte tratat ca un rege de un rege adevărat
  • Premieră istorică: Italia, la fel de credibilă ca Franța pe piețele financiare
  • Exit mobile version