AcasăNewsAccident în Capitală. Autocar lovit în plin de un tramvai

Accident în Capitală. Autocar lovit în plin de un tramvai

(sursa foto: telegrama.ro)

Un accident a avut loc în București, miercuri, 17 ianuarie, în jurul prânzului. Un tramvai a lovit un autocar.

Din primele informații, nu ar fi persoane rănite în urma acestui accident. Coliziunea dintre tramvai și autocar a avut loc în zona Autogării Filaret, din București.

Din câte se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului, autocarul se afla pe linia de tramvai. Ambele vehicule destinate transportului de pasageri au fost destul de puuternic avariate, în urma impactului.

Circulația tramvaielor în zonă, afectată temporar

Circulația tramvaielor în zona în care s-a produs accidentul a fost afectată timp de aproximativ trei sferturi de oră. „Liniile 7 si 47 – blocate pe ambele sensuri pe Str. Dr. Istrati, la Autogara Filaret. Cauza: eveniment de circulație”, s-a transmis în primă fază pe contul STB de pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter). Între timp, s-a comunicat că liniile 7 si 47 funcționează normal pe Str Dr Istrati, la Autogara Filaret.

Deocamdată nu se cunosc exact condițiile în care s-a produs acest accident. Rămâne ca polițiștii să stabilească aceste aspecte, în urma unor cercetări pe care le vor face la fața locului.

author avatar
Andrei Coman
293 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger