Un accident în urma căruia un autoturism a ajuns să intre într-un magazin de haine a avut loc duminică seară, în București.
Accidentul a avut loc pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, după lăsarea întunericului.
Potrivit Știrile ProTV, o șoferiță nu a mai putut controla autoturismul, iar mașina a pus la pământ un perete și s-a oprit în mijlocul spațiului în care se afla magazinul de haine.
Din primele informații, tânăra nu ar fi fost rănită în urma impactului. Conform spuselor martorilor, șoferița ar fi circulat cu viteză și n-ar fi acordat prioritate unui alt autoturism. Iar la un moment dat, cele două mașini s-au ciocnit, autoturismul condus de șoferiță fiind proiectat în vitrina magazinului. Din fericire, la acea oră spațiul comercial era închis și nu se aflau persoane în interiorul magazinului în care a ajuns mașina.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție. Conducătorii auto ai ambelor autoturisme au fost testați la fața locului, iar rezultatele au indicat că nu consumaseră băuturi alcoolice.
Accident cu două mașini, duminică după-amiază, în județul Giurgiu
Un alt accident a avut loc, de această dată duminică după-amiază, pe DN6, în apropierea localității Stâlpu, în județul Giurgiu. Au fost implicate două autoturisme.
„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Două femei au fost monitorizate de paramedici la locul evenimentului și au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au acționat pentru curățarea șoselei, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”, a anunțat ISU Giurgiu. Condițiile exacte care au dus la producerea accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, în urma unor cercetări.