Cauta

Accident grav pe E85, în județul Suceava. Nouă răniți, două dintre victime fiind încarcerate/Au intervenit salvatorii

Accident grav pe E85, în județul Suceava. Nouă răniți

sursa foto: obiectivdesuceava.ro

Un grav accident rutier a avut loc joi dimineață în județul Suceava.

Salvatorii s-au îndreptat de urgență la fața locului, fiind necesară intervenția descarcerării, după ce două dintre persoanele rănite rămăseseră prinse între fiarele controrsionate.

Accidentul rutier, soldat cu nouă victime s-a produs, joi dimineaţă, pe drumul european E85, pe raza localităţii Drăguşeni, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, informează Agerpres.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau nouă persoane, printre care şi cinci minori. Două dintre persoane, o femeie şi un copil, au rămas printre între fiarele contorsionate, potrivit aceleiași surse.

Cei 9 răniți, duși la spital

Salvatorii ajunși la fața locului, cu mai multe autospeciale, au intervenit în ajutorul persoanelor rănite.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de transport victime multiple, cu sprijinul a şapte echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

În urma evaluării celor implicaţi în eveniment, toate cele nouă persoane, conştiente şi cooperante, au necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au extras cele două victime încarcerate şi le-au predat echipajelor medicale şi paramedicale”, au anunțat oficialii ISU.

După ce au fost stabilizate, cele nouă victime au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Traficul rutier în zona în care s-a produs accidentul a fost afectat temporar. Din câte a anunțat miercuri dimineață Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN 2 Bacău-Fălticeni, în localitatea Drăgușeni, județul Suceava, traficul rutier s-a desfășurat pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor, „în urma unei coliziuni în care au fost implicate două autoturisme”. „9 persoane au necesitat transportul la spital”, a precizat sursa citată.

Ultimele stiri

  • Horoscopul din 2026: cum începe anul și ce schimbări majore se conturează încă din luna ianuarie
  • Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
  • UPDATE Aproximativ 40 de persoane ucise și mai mulți răniți după o explozie într-un bar din Elveția/VIDEO
  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Exit mobile version