Cauta

Accident grav în Harghita: doi morți și trei răniți, după ce o autoutilitară s-a răsturnat

Accident grav în Harghita: doi morți și trei răniți

sursa foto: Facebook/Poliția Română

Un accident rutier cu urmări grave a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în județul Harghita. Echipaje medicale au intervenit la fața locului, însă, din păcate doi oameni nu au putut fi salvați.

Accidentul în urma căruia două persoane au murit şi trei au fost rănite a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe DN 13B, între localităţile Praid şi Bucin, potrivit Agerpres.

Din câte a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, în accident a fost implicată o autoutilitară, în care se aflau cele cinci persoane şi care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Doi oameni transportați la spital

Doi dintre cei trei răniți au fost preluați și transportați la spital. „La sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat faptul că o autoutilitară, în care se aflau cinci persoane, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, din nefericire, două dintre acestea fiind decedate.

Celelalte trei persoane rănite, conştiente, au fost asistate medical de către echipajele SMURD şi SAJ, ulterior două fiind transportate la spital. Pompierii militari au asigurat şi măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului”, a transmis ISU Harghita.

La locul accidentului au fost trimise mai multe echipaje de salvatori. Sursa menționată a precizat că la locul intervenţiei au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean, şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Praid.

Nu se cunosc exact, deocamdată, condițiile în care s-a produs acest accident. Cel mai probabil, aceste aspecte vor fi stabilite în perioada următoare, în urma unor cercetări pe care le vor face polițiștii.

Ultimele stiri

  • Undă verde pentru creșterea taxelor locale. CCR a respins contestația AUR pe legea care le majorează
  • Nicușor Dan, moment de confuzie. S-a încurcat în denumiri! Vrea aderarea României la o organizație din care facem parte de zeci de ani – VIDEO
  • S-a aflat! Germania lucrează la un plan detaliat! Scenarii pentru închiderea rapidă a spațiului aerian în caz de conflict militar
  • VIDEO. Incendiu cu urmări devastatoare într-o clădire din China: 12 oameni au murit
  • Explozie într-un bloc din Bihor: O femeie rănită și un balcon prăbușit. Cauza deflagrației
  • Nicușor Dan, întrevedere în Franța cu reprezentanții industriei de apărare: „România va investi semnificativ”, dar „nu doar ca simplu cumpărător”
  • Cauciucuri de iarna
  • Horoscop 10 decembrie 2025 – Ești complet absorbit de gânduri
  • Alege ce citești
  • Apele Române avertizează risc de deficit sever: nivelul lacului Paltinu scade, iar restricțiile ar putea apărea din 2026
  • Exit mobile version