AcasăNewsAccident cumplit în Mediaș. Două persoane au ajuns în stare gravă la...

Accident cumplit în Mediaș. Două persoane au ajuns în stare gravă la spital

Un grav accident de circulație a avut loc, în dimineța zilei de 12 octombrie 2020, la Mediaș, județul Sibiu, unde un autoturism a intrat în coliziune cu două microbuze de transport persoane.

Potrivit polițiștilor rutieri care au sosit la locul accidentului, în fiecare microbuz se aflau câte 8 pasageri. Ca urmare a coliziunii două persoane care se aflau în unul dintre microbuze au fost grav rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri sunt la față locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident.

Martorii care au fost prezenți la momentul producerii accidentului spun  că de vină ar fi conducătorul autoturismului care nu a adaptat viteza la condițiile de trafic.

Șoseaua fiind udă din cauza ploii care a udat carosabilul șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu unul dintre microbuze care venea din sens invers.

La intervenție participă și un echipaj ISU

Serviciul de ambulanță a trimis la locul accidentului, pe str Gării, un echipaj de tip B. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. SAJ Sibiu a transportat la CPU Mediaș două victime, bărbați de 45, respectiv 47 de ani. Primul prezintă traumatusm toracic anterior iar cel de-al doilea TCC acut închis.

„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD în municipiul Mediaș, str. Gării la un accident rutier produs între un autoturism și două microbuze transport persoane.
La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru trei persoane implicate (bărbați) dintre care două persoane au fost transportate la spital de către echipajul SAJ sosit în sprijin.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de aproximativ 23 de ani care a refuzat transportul la spital.”

Traficul în zona este îngreunat și se circulă pe o singură bandă de circulație. Polițiștii rutieri au deschis un dosat penal pentru vătămare corporală din culpă.

author avatar
Eli Dan Davidescu
109 afisari
Zenville

Ultimele știri

Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată

În România anului 2025, depresia în rândul adolescenților este mai prezentă ca niciodată, dar rămâne o problemă subdiagnosticată și deseori neînțeleasă.📊 Potrivit unui studiu...

Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace

🌍 EuropaZiua Mondială fără TutunZiua Mondială fără Tutun a fost marcată de Organizația Mondială a Sănătății cu tema „Demascarea atractivității produselor din tutun”. Campania...
proger