Un grav accident naval a avut loc în Delta Dunării, în zona Sulina. O ambarcațiune cu 14 oameni la bord s-a răsturnat în condiții încă neclare, pe fondul vremii rele. Din păcate, patru persoane au murit, inclusiv un copil.
Tragedia cumplită din Delta Dunării a avut loc luni seară. Patru persoane, printre care și un copil de doar trei ani şi-au pierdut viaţa. Nenorocirea s-a produs după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat la Sulina. Cei 14 oameni de la bord au fost prinşi în marea agitată şi doborâţi de valurile de 3 metri înălţime, potrivit observatornews.ro. Conform sursei citate, navigația era interzisă, din cauza vremii nefavorabile.
Apelul la 112, care a pus în alertă salvatoriii, a venit în jurul orei 19. Ambarcațiunea de tip Corsar ar fi fost surprinsă de o furtună pe canal. La un moment dat, pe fondul vremii neprielnice, barca s-a răsturnat în zona Golfului Musura. Conform primelor informații, pasagerii ar fi purtat veste de salvare. S-au pornit rapid primele căutări ale persoanelor aflate în pericol. O parte dintre cei aflați în ambarcațiunea care se răsturnase au reușit să ajungă la mal. Patru persoane, însă, nu au putut fi salvate, în ciuda tuturor eforturilor depuse în acest sens. Manevrele de resuscitare ce le-au fost aplicate nu au avut, din păcate, rezultate.
Localnicii din zonă le-au sărit în ajutor salvatorilor
„Din cele zece persoane, şase au ajuns cu bine la mal. Patru, din păcate, nu au putut fi salvate. Se pare că s-au înecat şi, cu toate manevrele de resuscitare, nu s-a mai putut face nimic pentru ele”, a declarat Nicolae Sicinschi, director medical SAJ Tulcea.
Localnicii din zonă le-au sărit în ajutor salvatorilor, cu propriile ambarcațiuni. Totul, pentru a se reuși cât mai repede să se găsească toate persoanele aflate în barca implicată în incident.
„Luni, 28.07.2025, Căpitănia Sulina a solicitat intervenţia Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) pentru salvarea și recuperarea unor turiști căzuți în mare la ieșirea de pe canalul Sulina, care se aflau pe un vas de agrement.
La ora 20.15, nava SAR ARES din cadrul ARSVOM s-a deplasat cu toată viteza către Golful Musura, Brațul Sulina.” – au transmis reprezentanții ai Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, într-o scurtă postare pe Facebook.
La finalul intervenţiei contracronometru, îngreunată de condițiile meteo dificile, toţi cei 10 pasageri care au supravieţuit au fost recuperaţi şi transportaţi de urgenţă la spital pentru a fi evaluați medical și pentru a primi îngrijiri.
Potrivit site-ului citat, bărbatul care a condus barca în larg, Cosmin, se află printre supravieţuitori. Cazul a ajuns și în atenția oamenilor legii, urmând să se facă o anchetă pentru a se stabili exact condițiile în care s-a produs acest accident.