Un grav accident de circulație a avut loc marți în județul Buzău. Cadrele medicale, dar și polițiștii au intervenit la fața locului.
Două persoane au murit, într-un accident produs pe DN 2 E85, în localitatea Mihăileşti, din județul Buzău, informează news.ro. De asemenea, o a treia persoană a fost rănită în urma coliziunii în care au fost implicate un autoturism și un autocamion.
Potrivit sursei citate, cei doi oameni din autoturism au rămas încarcerați, fiind ulterior declarați decedați. În urma acestui accident a fost rănit și șoferul TIR-ului.
După ce s-a dat alerta despre producerea nefericitului eveniment rutier, la fața locului au intervenit atât salvatorii, cât și polițiștii.
Circulația rutieră în zonă, afectată
Din câte a anunțat Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, un autoturism și un autotren au fost implicate într-un accident rutier DN2 E85 Urziceni – Buzău, pe raza localității buzoiene Mihăilești. Ca urmare a accidentului, circulația a fost oprită, pe ambele sensuri de mers.
„Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți în teren”, a mai transmis sursa citată.
Până la acest moment nu se cunosc detalii despre condițiile în care s-a produs acest accident cu urmări grave. Rămâne ca polițiștii să stabilească exact aceste aspecte, în urma unor cercetări.
Doi pietoni loviți de o mașină, în județul Suceava
Nu este, din păcate, singurul accident cu urmări grave produs pe o șosea din țară, în ultimele zile. Duminică seară, ISU Suceava a anunțat că salvatorii au intervenit la locul unui accident soldat cu victime. Doi pietoni au fost acroșați de un autoturism, pe raza localității Drăgușeni.
„În ciuda eforturilor personalului medical și paramedical, o persoană aflată în stop cardio-respirator (bărbat, 67 de ani) a fost declarată decedată la fața locului. Cealaltă persoană (bărbat, 38 de ani) a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, au anunțat cei de la ISU Suceava, în seara zilei de 4 decembrie.
Acel drum al mortii putea fi transformat foarte usor in autostrada, este foarte usor de facut din punct de vedere tehnic. NU se vrea, guvernantii prefera ca sa moara in continuare oameni.
Drumul cu 1,5 benzi pe sens.
condoleante
50 afisari