Cauta

Accident cu urmări cumplite: doi frați și-au pierdut viața. Mașina în care se aflau a intrat într-un copac

sursa foto: stiri-neamt.ro

Dramă cruntă în familia unor tineri, care și-au pierdut viața în urma unui cumplit accident rutier ce a avut loc în județul Neamț.

Doi fraţi în vârstă de 19, respectiv 20 de ani au murit după ce au intrat cu maşina într-un copac situat pe marginea DN 15D, în localitatea Crăieşti, comuna Bozieni, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit agerpres.ro.

Din primele informații, venite de la poliție, la volan s-ar fi aflat tânărul în vârstă de 20 de ani. La un moment dat, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina ar fi ajuns să se lovească de un copac, autoturismul răsturnându-se în urma impactului.

Ce a rezultat din primele cercetări făcute de polițiști

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 ani, din Oniceni, conducea un autoturism din direcţia Roman spre judeţul Vaslui, pe un sector de drum în pantă ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un arbore şi s-ar fi răsturnat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

La locul accidentului au intervenit două ambulanțe, dar și pompierii, cu un modul de descarcerare.

Din câte a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, forţele de intervenţie au găsit un autoturism care a lovit un copac, iar în maşină se aflau două persoane. Cele două victime – bărbaţi de aproximativ 19 ani şi 20 ani – au fost descarcerate, însă au decedat.

În cazul de față polițiștii continuă cercetările, fiind deschis un dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

Ultimele stiri

  • FACIAS solicită șefei MAE, Oana Țoiu, transparență în cazul românilor răniți în Tunisia și lăsați fără sprijin consular
  • BREAKING NEWS: Percheziții DNA la ELCEN. Surse: Ar fi vizați doi directori
  • Caz cutremurător în județul Sibiu! Copil de 10 ani, găsit legat cu un lanț și încuiat în casă. Tatăl său, reținut
  • Prima imunitate la Asia Express, prima rușine. Lacrimi, crize și dive care confundă emisiunea cu FashionWeek
  • Vremea se strică în mai multe zone din țară. Avertizare ANM de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt – HARTA/Cum va fi în București
  • Fostul ministru Boloş susține că l-a anunţat de „cel puţin şase ori” pe Ciolacu că „deficitul bugetar se duce în cap”: „Mi-a spus că îl doare în organul genital”/Reacția fostului premier
  • Premierul Bolojan: „Că ne place, că nu ne place, trebuie să creștem vârsta de pensionare” – VIDEO
  • Horoscop 9 septembrie 2025 – În general, este un moment bun
  • Lista Soros zguduie România: Cât au încasat Nicușor Dan, Rebengiuc și Dăianu
  • Profesorii continuă protestele: boicot în școli și presiuni pentru demisia ministrului Educației
  • Exit mobile version