Cauta

Accident cu două mașini și o ambulanță, în Capitală. Autospeciala, răsturnată pe șosea/4 răniți, duși la spital

Accident în Capitală. Două mașini și o ambulanță,implicate

sursa foto: antena3.ro

Un accident în care au fost implicate o ambulanță și două autoturisme a avut loc marți, 2 ianuarie, în București. Din primele informații, accidentul a avut loc în apropierea unui mall din sectorul 6. La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale salvatorilor.

Două mașini și o ambulanță au fost implicate, marți, într-un accident rutier ce a avut loc la intersecţia dintre Bulevardul Timişoara şi strada Braşov. Conform celor mai recente date, patru persoane au fost rănite. Potrivit news.ro, toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul Universitar.

Ambulanţa a fost răsturnată, pe o parte, în urma accidentului. „Din accident a rezultat rănirea uşoară, din primele date, a unui număr de 4 persoane, soferul ambulantei, o conducătoare auto şi 2 pasageri din auto”, au transmis oficialii Brigăzii Rutiere a Capitalei, potrivit sursei citate.

Ca urmare a evenimentului rutier, calea de rulare a tramvaielor este blocată, la ora transmiterii acestei ştiri, pe strada Braşov, în ambele sensuri.

Accident cu 3 autoturisme pe DN 6 Orșova – Caransebe

Un alt accident a avut loc marți, 2 ianuarie, de această dată în județul Caraș-Severin. Potrivit primelor informații de la Centrul Infotrafic, trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune față-spate pe DN 6 Orșova – Caransebeș, la kilometrul 448+250 metri, în zona localității Buchin, din județul Caraș-Severin.

În urma acestui accident, o persoană a fost rănită. În zonă s-a circulat dirijat, alternativ,, ca urmare a evenimentului rutier.

Ultimele stiri

  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Exit mobile version