Instituțiile statului au atins un nivel halucinant al agresiunii împotriva cetățenilor. Încălcând chiar legea, autoritățile distrug actele de identitate ale românilor, lăsându-i, pentru o bună perioadă de timp, în imposibilitatea de a beneficia de tratamente medicale, de a călători sau de a se legitima în fața polițiștilor.

Am fi putut spune că este o anomalie legislativă, dar studiind actele normative din domeniu am constatat că este doar o metodă abuzivă a direcțiilor de stare civilă și de evidență a populației. Reprezentanții acestor direcții spun că aplică o metodologie, venită, cel mai probabil, de la vârful Ministerului de Interne. Metodologia îi lovește cel mai tare pe cei care se căsătoresc și care, teoretic, ar trebui să se bucure de momente frumoase. Statul român însă a decis, de câțiva ani, să le șteargă zâmbetul mirilor și să le aplice o lovitură îngrozitoare. Astfel, la starea civilă, după ceremonia de rigoare, urmează șocul. Când primesc actele înapoi, femeia, în marea majoritate a cazurilor, sau chiar amândoi, constată că actul sau actele de identitate sunt deja distruse prin tăiere. Și află că, din acel moment, nu mai există până la emiterea unui nou act de identitate, fiind nevoiți să-și anuleze luna de miere și rugându-se să nu se îmbolnăvească în tot acest timp. Justificarea distrugerii actelor de identitate este aceea că cetățenii sunt obligați în termen de 15 zile să facă demersuri pentru preschimbarea documentului, odată cu schimbarea numelui. Explicația justificării, pe care am găsit-o la direcțiile de stare civilă, este aceea că oamenii nu merg să-și preschimbe actul de identitate și, ca să fie sigure că o vor face, autoritățile au luat măsura distrugerii pe loc a documentelor. Însă pentru neîncadrarea în termenul de 15 zile sunt prevăzute amenzi, spunem noi. Păi… este mai eficient așa, spun reprezentanții autorităților. Potrivit Ordonanței de Urgență nr.97 din 2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, cu modificările și completările ulterioare, actul de identitate valabil rămâne în posesia titularului până la data înmânării noului document. Mai mult de atât, legea prevede și eliberarea unei cărți de identitate provizorii. Dar legea este făcută pentru a fi încălcată, pentru că, după cum ne-au precizat autoritățile, chestia asta nu se mai aplică. De ce ? Cum? De când? Nimeni nu a putut să răspundă.
30 de zile fără identitate
Perioada maximă în care victimele sistemului rămân fără carte de identitate este de 30 de zile și numai în cazuri excepționale, cu documente justificative, se poate urgenta emiterea documentului, susțin autoritățile. ”La căsătorie, cartea de identitate se anulează, prin tăierea colțului sau prin capsare, ea devenind nulă. Petentul în cauză este obligat ca, în termen de 15 zile, să solicite eliberarea unei noi cărți de identitate. Noua carte de identitate se va elibera, în funcție de volumul de muncă al direcțiilor, într-un termen de până la 30 de zile, existând posibilitatea de prelungire a acestei perioade cu încă 15 zile, dacă sunt anumite probleme. Dacă într-adevăr există un motiv bine întemeiat, justificat prin documente legale eliberate de o instituție, de o autoritate, prin care se motivează o urgență pe care ar avea-o petentul, spre exemplu un bilet de trimitere la spital, un bilet de avion sau pentru susținerea unor examene, există soluția de eliberare pentru cazuri deosebite, care durează trei zile. În lege nu există termenul de urgență, există numai cazuri deosebite, iar aceste cazuri deosebite trebuie probate”, ne-a declarat Cătălin Șovar, reprezentant al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a Municipiului București.