Cauta

„Absolvire tristă”. Ultima zi de liceu, lipsită de bucuria festivităților din alți ani (VIDEO)

Tristețe la final de liceu (sursa foto: observatorbn.ro)

În locul bucuriei mult-așteptatei ceremonii de absolvire a liceului și a fotografiilor cu grupuri de elevi zâmbitori, în curtea unui liceu de elită din Bistrița a domnit o liniște apăsătoare.

Imaginile surprinse vineri, în ultima zi de școală a elevilor claselor a XII-a de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, au fost cu totul diferite față de cele din anii trecuți și, până la urmă, de cele pe care eram obișnuiți să le vedem la final de liceu – până să apară problemele cu noul coronavirus și măsurile luate de autorități în lupta cu epidemia.

În curte – decorată cu baloane galbene și albastre – au fost prezenți câțiva profesori, potrivit observatorbn.ro. Dincolo de gardurile liceului, mai mulți elevi – vizibil afectați de situație – au privit cu nostalgie, unii și cu lacrimi în ochi – către curtea liceului în care au învățat până de curând.

Chiar și așa, au ținut legătura – și când a fost vorba de ceremonia de final de liceu – grație conexiunii la o rețea de socializare. Atât profesorii, cât și elevii au putut vedea, prin intermediul imaginilor live transmise pe Facebook, cadre cu diriginții claselor a XII-a, dar și cu șefii de promoție care au pregătit mesaje speciale pentru această zi.

„Este o absolvire atipică, o absolvire tristă, o absolvire la care nu ne-am așteptat. Fiecare copil merită momentul lui, fiecare elev așteaptă momentul absolvirii. Am încercat să facem tot ce ne-a stat în putință, încât să simtă măcar emoția despărțirii de școală. Așa cât de puțin se poate în acest context. Avem foarte mulți elevi olimpici, elevi care au obținut medii generale aproape de 10, mulți elevi cu media 10, dar nu putem face festivitate de premiere pentru că nu se poate. Au pierdut acel moment în care fiecare copil strălucea. Momentul lor în care, la final, se îmbrățișau și plângeau. Momentul în care se lăsau copleșiți de emoție. E prima dată în istoria acestui liceu când se face o absolvire fără elevi. Dar, dacă va fi posibil, o să facem în așa fel încât elevii să aibă totuși un moment“, a declarat Suzana Gălățan, directorul liceului, potrivit sursei citate.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version