AcasăNewsA vorbit Basescu. CE?

A vorbit Basescu. CE?

Dupa zile bune de suspans, presedintele Traian Basescu s-a adresat romanilor fara sa spuna  nimic concret.

Traian Basescu si-a dat seama ca totusi nu este perfect

Dincolo de faptul ca si-a recunoscut micile gafe politice si carentele intr-ale comunicarii, seful statului nu a dat semne ca intentioneaza sa-si schimbe comportamentul sau discursul. Mai mult, Traian Basescu a declarat ca demisia lui nu este o solutie, dar a mentionat ca ia in calcul sa-si testeze priza la public cu ajutorul unui referendum. „Presedintii nu pot sa demisioneze in perioade de criza. (…) Referendumul este o alternativa pe care o pot lua in considerare la un moment dat”, a declarat seful statului, precizand ca intre el si o parte dintre romani s-a creat o ruptura.

A bagat recesiunea la inaintare

Desi a sustinut ca tara este pe drumul cel bun, „la jumatatea lui februarie este posibil sa avem cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana, 2,5% din PIB”, Traian Basescu a incercat sa-i sperie pe romani cu recesiunea. „Toate analizele pentru a doua parte a anului 2012 arata ca zona euro va intra in recesiune. Trebuie sa fim pregatiti pentru ca in acel moment nu vom mai putea miza pe sprijinul prietenilor europeni. In acel moment, Romania va trebui sa se descurce cu resursele ei”, a afirmat  presedintele, care le-a cerut romanilor solidaritate, iar politicienilor responsabilitate. „Cand in tara se impun masuri de austeritate, parca deranjeaza comportamentul arogant si lipsit de modestie al ministrilor si parlamentarilor”, a mai spus Basescu, avertizandu-i totodata pe politicieni ca, inainte sa vorbeasca de reforma statului, ar trebui sa-si reformeze partidele. In incheiere, presedintele le-a cerut romanilor sa-l considere si pe mai departe un partener de incredere.” In calitate de comandant de nava nu am ratat destinatii, nu o sa ratez nici acum cu Romania”, a conchis Basescu.

Voiculescu vrea sa-l bage in spital pe Basescu

In comparatie cu restul adversarilor politici care se multumesc doar cu demisia lui Traian Basescu, liderul conservator, Dan Voiculescu, il vrea pe acesta la terapie.

Dan Voiculescu il trimite pe seful statului la terapie

Traian Basescu este epuizat politic si intelectual, sustine Dan Voiculescu, care-i recomanda sefului statului repaos la pat, in spital. „Traian Basescu nu va demisiona. Si-a pierdut, deopotriva, ratiunea si onoarea. Nu se mai poate controla. Este epuizat politic si intelectual. Sufera de sindromul dictatorului in agonie. Se lupta cu institutiile fundamentale ale statului, presa libera, «agenturili straine» si fantoma comunismului. Traian Basescu a devenit un pericol pentru democratie, libertate si normalitate. A devenit un pericol chiar si pentru el insusi. In consecinta, trebuie suspendat, demis si, probabil, internat pentru a-si redobandi echilibrul personal”, afirma Voiculescu. Mai rezervat in verdicte si diagnostice, liderul PNL, Crin Antonescu, s-a limitat doar la acuzatii de ordin politic. „Nimeni nu propune anarhie si dezordine. Singura persoana care, impreuna cu supusii sai, a dus Romania aproape in anarhie si in situatia sa fie o tara pe care toata presa internationala o prezinta ca fiind intr-o grava criza este actualul presedinte, Traian Basescu”, a sustinut Antonescu.

[poll id=”184″]

author avatar
Ana-Maria Ludatser
582 afisari

22 COMENTARII

  1. Dupa atitudinea si discursul pe care le-a avut in faimoasa „interventie”, Basescu este deja caz clinic.

  2. Eu zic sa o luam treptat, primul pas fiind suspendarea lui. Spre asta trebuiesc canalizate toate eforturile.

  3. Locul lui Basescu este ori la nebuni ori la puscarie! Nu degeaba tine cu atata ardoare de fotoliul de la Cotroceni…

  4. Voiculescule , mai taci! ne-am saturat de voi toti care nu face-ti decit sa pune-ti gaz pe foc .O sa vedem valoarea lui Basescu , cind nu va mai fi pesedinte.

  5. traian basescu a ajuns complet rupt de realitate, Voiculescu are dreptate in acest punct.

  6. am mai citit undeva ca lumea-si doreste s-ajunga presedinta tarii, dana grecu. ii doresc succes !

  7. VOICULESCU , PONTA SI CRIN , SUNT CUIB DE SALAMANDRE, HIENE . DEZINFORMEAZA LUMEA , PT TELEVIZIUNI , STARNESTE PANICA ,DIN NIMIC , FACE DIN TANTAR ARMASAR , SI URA LOR VOR SA O FACA URA NATIONALA . CU CE SUNT ACESTIA MAI BUNI, FATA DE BASESCU ?

  8. cel batrane asa e, voikulescu are un fler deosebit, probabil ca este politicianul cu cea mai mare experienta din USL

  9. Basescu trebuie sa iasa din scena politica. Romania are nevoie de oamnei capabili, iar Basescu a demonstrat numai incompetenta. voiculescu are dreptate!

  10. Danut Voiculescu este „fresh” atat politic, (lucreaza „infantilul” Constantin)cat si fizic (cand zboara cu mijloace aeriene de transport).Cata imbecilitate la acesti lideri ai opozitiei!Deviza lor: DARAMAM,DISTRUGEM. Totul pentru noi,nimic pentru tara.

  11. Liderii USL nu pot fi comparati cu mafiotii portocalii. Am vazut ce n-au facut cei care sunt la putere, trebuie sa speram ca alternativa are solutii pentru a scoate tara din criza sociala, politica si economica.

  12. Basescu trebuie sa plece mai repede din tara! Asta daca nu vrea sa sfarseasca precum Ceausescu.

  13. Basescu a vorbit ca sa nu taca…Ii dau dreptate lui Voiculescu: are nevoie de ajutor medical! de urgenta!

  14. pupcurisilor ce mama dracu v-a dat voiculescu de-l pupati in cur atata o sa vina si ponta si crin si vom tipa JOS MAFIA USL chiar nu va treziti ca sunt toti niste NENOROCITI ce dracu sunteti asa creduli
    ce solutii au gasit pentru scoaterea din criza doar JOS BASESCU atat nu le e rusine cu asta isi fac campanie FLAMANZI DUPA CIOLAN da nu tin cu el ca ne-a dezamagit SA SE DUCA DRACU TOTI da NU VA IMBATATI CU APA RECE CA VOR FACE ASTIA CEVA ISI VOR DONA AVERILE TARII SI VOR CREEA LOCURI DE MUNCA
    PONTA CA CHEGUEVARA CHIAR NU II ESTE RUSINE LA CE MAMA DRACU SEAMANA EL CU CHE ALA A FOST UN ADEVARAT REVOLUTIONAR CARE SI-A LASAT BANII AVEREA DIN ARGENTINA SI A LUPTAT PENTRU TOATA AMERICA LATINA MURIND OMORAT DE ARMATA BOLIVIANA ANTRENATA DE C.I.A. CRED CA NICI NU A CITIT VREUN RAND LEGAT DE ERNESTO GUEVARA DE LA SERNA – MAGARU DRACU EL CA CHE BLASMEMIE PAPAGALU DRACU CARE STAI LA CALDURICA SI TE UITI CUM STA LUMEA IN FRIG LA MITING SI ASTEPTI SA IESI LA PUTERE…
    care vine sa tina cu TARA NIMENI NIMENI NIMENI
    …S-AU DUS OAMENII CA MARESALU ANTONESCU SAU CAROL I…

  15. NE-AM SATURAT DE VOI DACA ARE AVEA PUTINA DEMNITATE SI PONTA SI CRIN AR PLECA DRACU VREM ALTII NU INTELEGETI NU TOT VOI TOT VOI TOT PSD TOT ILIESCU TOT COINSTANTINESCU TOT BASESCU TOT NENOROCITI VREM ALTII NU STIU FACEM CLONE ADUCEM STRAINI NU BANDITII ASTIA ALTA CLASA POLITICA CU UN GRAM DE CONSTIINTA CE O FI AIA???
    NU TOT FLAMANZI VOM FACE VON DREGE NE-AM SATURAT DE PROMISIUNI GOALE FAPTE NU VORBE SI MI-A GREATA DE ASTIA CARE SE REPED CA HIENELE SI PROFITA CA E LUMEEA AMARATA IN STRADA SI VOR SA IASA EI SALVATORII USL NU VOI ASTI SCOS OAMANII ON STRADA CI SARACIA SI DACA SUNT ACOLO AMARATII AIA IN GER NU INSEAMNA CA VA VOR PE VOI IMPUTITII DRACU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger