Suntem prietenii cei mai dragi ai UE. Pana la Schengen, insa!La 11 mai, in lume si de-a lungul vremii, s-au intamplat: invadarea Olandei de catre Regele Ludovic al XIV-lea, in 1672, nazistul Adolf Eichmann a fost capturat de Mossad, in 1960, s-a nascut Salvador Dali, in 1904, a fost prima zi de domnie a lui Carol I, la 1866, la care mai trebuie adaugate inca o suta de nasteri ale unor personaje ajunse celebre si alte o suta de evenimente importante. Toate fara nicio legatura cu UE si cu aparitia ei, la 9 mai. De ce o fi venit Juncker la Bucuresti sa sarbatoreasca Ziua Europei pe 11, si nu pe 9? N-o fi gasit bilet la Tarom?
11 mai va intra insa in istoria lucrurilor vesele petrecute in Romania, pe care Klaus Iohannis nu este capabil sa le inteleaga. A ramas teapan in atitudine, cu un aer ultra oficial si scortos. O fi vrut sa dea momentului un aer de solemnitate deosebita, dar nu i-a reusit decat guduratul pe langa botina stapanului european. Asa s-a vazut la televizorul meu.
Hahaiala romaneasca e lege
Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, a venit la Bucuresti. Parlament, imbratisari aproape afectuoase cu Basescu, pupaturi zgomotoase, inclusiv pe fruntea mafiotului politic, spre deliciul unora. Chibitii nu au ratat ocazia de a zambi din spate, in pozele pe care le vor inrama si le vor pune in camera din fata, la ei acasa, la tara, sa vada musafirii cu cine zambesc ei. Discursuri omagiale, Juncker degajat si cordial. Ai nostri nu au pierdut prilejul sa continue hahaiala, mahalaua si circul replicilor de zi cu zi, insinuante si, de regula, nereusite. Va intrebati, poate, de ce a venit la Parlamentul Romaniei? Pentru ca acolo este cel mai mare circ pentru mimarea politicii, a europenismului si a bunului-simt. De ce sunt astea lucruri vesele? Pentru ca e de ras. Totul, absolut totul.
Inca iubim secera si ciocanul
Dincolo, la Cotroceni, alt circ. O jonglerie de-a lui Jean-Claude prin care Romania a uitat ca e vai de ea. Toti erau prieteni, Basescu, Dragnea, Tariceanu, Kovesi de pe margine. Doar ca nu s-au pupat ca fratii. Iohannis, la imn, cu mana la inima, gest pe care romanii nu il mai cred de multa vreme. Juncker, cracanat, cam prea labartat intre picioare pentru un imn, totusi. Iohannis, ca intotdeauna, a vrut sa faca impresie prin discurs si sa transmita mesaje. A luat-o de la inceput pe miriste, cu „Dragi cetateni europeni”. Cum? Nu mai suntem romani? Trebuie sa ne schimbam buletinele? Si, daca tot am devenit europeni, asa, din vorbe, cum facem cu Schengen? Sau, de fapt, mesajul era sa ne iasa din cap ca am mai fi romani vreodata? Discursul? Sensibil, te pocnea la lingurica. „Multumesc, Jean-Claude, ca ai acceptat invitatia mea si ma bucur mult ca iti pot ura bun venit la Bucuresti in aceasta zi speciala in care celebram atat Ziua Europei, cat si cei 10 ani de apartenenta a Romaniei la Uniunea Europeana”. Cred ca l-a tutuit pe Juncker numai ca sa ne arate noua cine este el, ca aia cu pozele de care vorbeam mai inainte. Dar mai cred si ca e complet pe dinafara la istoria Romaniei in UE. Nu de alta, dar raportul de aderare a Romaniei a fost semnat la 1 ianuarie 2007, nu la 11 mai. Oricum, aniversarea a fost frumoasa. A avut ceva din fastul sarbatorilor in care omagiam secera si ciocanul. Nu pentru ca ne placeau si ne bucurau, ci pentru ca aratam stapanului sovietic cum stim sa ne guduram. Vesela zi. A fost de ras. Totul.
