AcasăNewsA murit regizorul Dinu Cocea

A murit regizorul Dinu Cocea

Reputatul Dinu Cocea, regizorul unor pelicule foarte apreciate de publicul de toate varstele, printre care cele din seria „Haiducii”, dar si „Saptamana Nebunilor”, s-a stins la 84 de ani, intr-un spital din capitala Frantei.

Lumea artistica a mai pierdut un nume important, pe final de an 2013. La doar cateva zile dupa ce Titus Munteanu si Nae Lazarescu au fost condusi pe ultimul drum, colegii de breasla, dar si spectatorii care i-au urmarit productiile, de-a lungul ultimelor zeci de ani, au aflat cu tristete ca Dinu Cocea a murit.

Rapus de probleme cardiace, Cocea a trecut in lumea celor drepti in urma cu doua zile, intr-o unitate medicala din Paris. Familia a ales sa faca public trista veste abia sambata. Fiica regretatului regizor, Oana, a fost cea care a anuntat decesul artistului, pentru Mediafax, preluat de b1.ro.

Desi regizorul s-a stins, numele lui Dinu Cocea va ramane pentru totdeauna in istoria cinematografiei autohtone. Cunoscutul om de film, care s-a stabilit in urma cu peste doua decenii si jumatate la Paris, a semnat regia unor pelicule celebre, printre ele numarandu-se seria „Haiducii” – „Haiducii lui Saptecai”, „Iancu Jianu Haiducul”, „Razbunarea Haiducilor”, „Saptamana Nebunilor”, sau „Zestrea Domnitei Ralu”. Totodata, pentru multe dintre filmele pe care le-a regizat, Cocea a semnat si scenografia.

Activitatea sa in lumea artistica a fost apreciata de spectatori si rasplatita cu premii. In urma cu trei ani, la Iasi, in cadrul Festivalului International de Film, Dinu Cocea primea distinctia de excelenta pentru daruirea cu care s-a dedicat, de-a lungul anilor, slujirii artei cinematografiei.

Sursa foto: jurnaluldearges.ro

403 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger