Fostul deputat s-a stins din viaţă duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, la vârsta de 59 de ani. Sorin Frunzăverde suferea de mai mulţi ani de o boală gravă la rinichi. De profesie inginer metalurgist, el a deţinut în guvernele din perioada 1996-2000 funcţiile de ministru al Mediului, Turismului şi Apărării, reprezentând Partidul Democrat (PD). În perioada 2001-2004 a fost deputat PD ales în judeţul Caraş-Severin. De asemenea, a mai fost ministru al Apărării în guvernarea Tăriceanu, în perioada 2006-2007.În perioada 2001-2011 a fost vicepreşedinte al Partidului Democrat, devenit ulterior Partidul Democrat Liberal (PDL), ocupându-se de Departamentul Relaţii Internaţionale al formaţiunii. În 2011 a fost ales prim-vicepreşedinte al PDL, însă în martie 2012 el a demisionat din acest partid, trecând la PNL, el fiind apoi ales vicepreşedinte al liberalilor în două rânduri. În iunie 2012 a fost reales preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. În 2015 Sorin Frunzăverde a fost acuzat către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii pentru obţinerea de foloase necuvenite. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara l-au condamnat definitiv în mai 2016 la 2 ani de închisoare cu suspendare.
A murit politicianul Sorin Frunzăverde

278 afisari