Cauta

A murit actorul Andrei Ionescu, soțul regretatei Ileana Stana Ionescu

sursa foto: playtech.ro

O veste grea lovește lumea teatrului românesc, dar și pe cei care l-au cunoscut și apreciat pe omul și actorul Andrei Ionescu, soțul regretatei actrițe Ileana Stana Ionescu.

La doar câteva luni de când și-a pierdut soția și sufletul pereche, Andrei Ionescu a părăsit lumea celor vii. Actorul avea 96 de ani.

„Ne despărțim astăzi cu durere de actorul ANDREI IONESCU, cel care ne-a fost coleg și prieten, și care a slujit scena Teatrului Național din București cu talent, modestie, discreție și har!”, au transmis, miercuri, reprezentanții instituției, pe pagina de Facebook a TNB.

Andrei Ionescu s-a născut pe 17 decembrie 1927 la Ploiești. Și, conform sursei citate, s-a stins din viață în ziua de 26 noiembrie 2024, la București.

Reprezentanții TNB au transmis condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere: „Alături de doamna Ileana Stana Ionescu a format un cuplu-model, admirat și iubit de-a lungul timpului. Suntem alături de familia îndoliată și transmitem sincere condoleanțe tuturor celor care i-au fost alături! Drum lin în Lumină!”

Monica Davidescu, cunoscuta actriță care face parte din echipa Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, a anunțat, la rândul său, plecarea din lumea celor vii a actorului Andrei Ionescu. „Drum lin prin univers Domn Andrei! Sper sa te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana! Dumnezeu să vă odihnească pe amândoi! Condoleanțe Andrei fiul!”, a scris Monica Davidescu pe o rețea de socializare.

Andrei Ionescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1955, iar în același an a debutat pe scena Teatrului de Stat din Reşiţa, unde, vreme de patru ani, a jucat cele dintâi roluri din cariera sa. „În continuare, din 1959 și până în 1966 conturează roluri diferite pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț (peste 20 de personaje).

Joacă și pe scena Teatrului Dramatic Bacovia din Bacău, unde i se încredințează alte 12 roluri. La Teatrul Național din București vine în 1971 și nu mai părăsește scena până la vârsta pensionării. A jucat în spectacole de mare succes, alături de unii dinte cei mai mari actori, și sub bagheta unor regizori de renume, în piese precum: Danton de Camil Petrescu,

A treia țeapă de Marin Sorescu, Oameni și șoareci de J. Steinbeck, Peripețiile bravului soldat Sweik de J. Hasek, Richard al III-lea de W. Shakespeare, Infernalul mecanism de Cocteau, Caligula de Albert Camus, Romulus cel Mare de Friedrich Dürrenmatt , Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, Vassa Jeleznova de Gorki, ultimul rol fiind în Numele tandafirului de Umbeto Eco, pe care l-a interpretat din 1998 până în 2001”, se mai menționează în postarea de pe pagina de Facebook a Teatrului Național București.

Actrița Ileana Stana Ionescu a murit în vară, la finalul lunii iunie, vârsta de 87 de ani. Cei doi actori au impresionat pe multă lume cu discreția lor, dar și cu povestea de dragoste ce i-a ținut împreună zeci de ani.

Citiți și: Ce pensie încasa Ileana Stana Ionescu, după 6 decenii pe scena teatrului românesc. Suma, revoltătoare!

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Shein a devenit simbolul tuturor relelor modei rapide
  • Drogurile de sinteză și noile opioide amenință Europa
  • Va mai domina Ucraina summiturile NATO?
  • USR, chirurgul cu bisturiul credibilității tocit
  • Apar dovezile oficiale. Fiscul nu calcă la companiile străine
  • Patriarhia, război deschis împotriva LGBT
  • Relație specială: SUA și Israelul urmează același scenariu vechi
  • Ministerul Educației, depășit de fenomenul violenței și drogurilor în școli. Se instaurează turnătoria generalizată
  • Băi cu plante pentru detoxifiere și relaxare: Terapia Naturală pe care corpul o așteaptă
  • Exit mobile version