AcasăNewsA început ridicarea mașinilor în Capitală! BMW parcat într-o stație de autobuz

A început ridicarea mașinilor în Capitală! BMW parcat într-o stație de autobuz

Pe lângă taxa de ridicare de 500 de lei, șoferii trebuie să plătească și amenda pentru oprire sau staționare neregulamentară. Pentru staționare, sancțiunea poate ajunge la 5 puncte amendă, punctul este de 145 de lei, iar în total, un șofer neglijent poate ajunge să plătească 1.225 de lei.

Foto Facebook

„La oprire avem între două și trei puncte de amendă, punctul fiind de 145 de lei, precum și 2 puncte de penalizare la permis. În funcție de gravitatea faptei, agentul constatator decide dacă amenda este de două sau de trei puncte. Dacă este pe trecerea de pietoni, este clar că amenda se duce în 3 punte”, a declarat Daniel Rășică, directorul Poliției Locale a Municipiului București.

Potrivit acestuia, dacă o mașină oprește pentru mai mult de cinci minute într-un loc nepermis, atunci sancțiunea se încadrează la staționare, și poate ajunge la 5 puncte amendă, adică la suma de 725 de lei. La această sumă se adaugă taxa de ridicare, staționare și depozitare de 500 de lei, ceea ce înseamnă că un șofer neglijent poate plăti pentru o staționare neregulamentară suma totală de 1225 de lei.

Ridicarea mașinilor a început de luni, 26 august.

Până la ora 10:40, au fost ridicate 5 mașini, printre care un BMW parcat într-o stație de autobuz.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană