Vești bune de la autoritățile locale din Sectorul 4! Au sosit primii 500 de pomi din cei 5.000 care urmează să fie plantați în această toamnă! Venirea acestui prim transport coincide și cu instalarea oficială a toamnei astronomice, pe 22 septembrie fiind echinocțiul de toamnă!
Cât timp nu este îngheț, se pot planta arbori si arbuști din Octombrie până în Martie. Pentru acest tip de copaci, lunile Octombrie si Noiembrie sunt extrem de potrivite pentru plantare. De altfel, operațiunea de plantare a și început, prin mai multe zone ale sectorului 4. Nu înainte de a fi înlocuiți pomii uscați. Prin urmare, s-a dat startul la ”împădurirea” sectorului, vremea fiind extrem de prielnică! Pomii, de felul lor înalți de 7 – 10 metri, stejari ori tei, vor prinde rădăcini în primăvară și vor începe să mugurească “din tot sufletul”. Zilele acestea, în mod treptat, la depozitele societății Totul Verde. SA vor sosi și celelalte mașini de mare tonaj, care vor transporta copacii. De precizat că în actualul mandat, în sectorul 4 s-au plantat peste 30.000 de arbori! Acțiuni dedicate naturii, îndemn la educație adresat populației, expresia unității, pentru un sector verde!