AcasăNewsA furat din farmacie o borsetă cu 13.000 de euro. Ce a...

A furat din farmacie o borsetă cu 13.000 de euro. Ce a făcut femeia cu banii? Polițiștii au rămas șocați

borsetaA furat din farmacie o borsetă cu 13.000 de euro. Ce a făcut femeia cu banii? Polițiștii au rămas șocați

O femeie din Sibiu a ajuns pe mâna poliției după ce a furat o borsetă cu peste 12.000 de euro dintr-o farmacie. Făptașa ar fi încercat să ardă o parte din bani, o parte i-a aruncat și o parte i-a păstrat. Victima a rămas fără 4.500 de euro și 2.675 de lei.

Femeia a fost recunoscută de un sibian, care a alertat polițiștii. La domiciliul sibiencei a fost găsită o parte din suma de bani despre care partea vătămată a declarat că se afla în borsetă.

Totodată, borseta în cauză, documentele și o altă parte din bani au fost găsite într-un container pentru deșeuri menajere din apropierea imobilului în care locuiește femeia, aceasta declarând că le-ar fi aruncat în cursul serii trecute, după ce ar fi încercat să ardă o altă parte din banii aflați în borsetă.

Femeia a încercat să ardă o parte din bani

Astfel, au fost recuperate toate documentele și cardurile bancare aparținând părții vătămate, precum și suma de aproximativ 7.500 de euro și 1.325 de lei.

La nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușirea fără drept a bunului găsit, în vederea recuperării prejudiciului și aplicării măsurilor legale în consecință.

author avatar
Andreea Vlad