AcasăNewsA furat bancomatul din mall, ziua în amiaza mare, la Timişoara. Le-a...

A furat bancomatul din mall, ziua în amiaza mare, la Timişoara. Le-a zis doar o propoziţie paznicilor (VIDEO)

bancomat furatA furat bancomatul din mall, ziua în amiza mare, la Timişoara. Le-a zis doar o propoziţie paznicilor

Un tânăr de 19 ani le-a demonstrat paznicilor dintr-un mall din Timişoara cât de uşor este să fure un bancomat chiar de sub nasul lor, ziua, în amiaza mare.

Aparatul cu bani a fost sustras vineri seară în jurul orei 21.00 de pe un hol al centrului comercial.

L-a cărat la maşină pe un transpalet

Bărbatul a ieşit cu bancomatul din mall fără nicio emoţie. Le-a spus paznicilor doar atât: „Sunt de la mentenanţă, duc aparatul la service”. Şi dus a fost. Cum a procedat?

Tânărul a scos dispozitivul din priză, l-a așezat pe un transpalet și l-a cărat la mașină, înainte de ora de închidere a magazinului. Proprietarii bancomatului de criptomonede și-au dat seama abia sâmbătă de dispariția aparatului și au anunțat poliția, care l-a depistat imediat pe hoț în urmă vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere.

A aruncat bancomatul pe un câmp

Infractorul a fost găsit într-o casă din localitatea arădeană Vinga. Polițiștii au descoperit și o parte din pradă, dar și bancomatul abandonat pe un câmp din apropiere, ce conținea peste 127.000 de lei, deoarece tânărul nu reușise să spargă toate casetele cu bani din aparat.

În total, poliţiştii au reuşit recuperarea a 180.200 de lei, 55.800 de lei nefiind recuperaţi. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş, urmând ca, în cursul zilei de duminică, 10 aprilie, să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

author avatar
Andrei Ștefan
1.550 afisari

5 COMENTARII

  1. Fura bancomat, e retinut.
    Ieri, in media, a aparut o flimare unde o persoana e calcata in picioare intr o parcare si moare.
    Agresorii sunt liberi.Asta e justitia romana !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger