Cauta

A fost gasit si ultimul focos, intr-un put

Ultimul focos, din cele 80 furate dintr-un transport feroviar, a fost gasit, marti, intr-un put din Chitila. A fost necesara vidanjarea acestuia pentru ca proiectilul sa poata fi scos in siguranta.

A fost gasit si ultimul focos, intr-un put - Ziarul NationalPatru lazi cu cate 20 de focoase in fiecare au fost sustrase, sambata, dintr-un tren ce transporta armament in Bulgaria, 79 de proiectile fiind gasite luni, iar al 80-lea descoperit marti.

Trei lazi cu 60 de focoase au fost gasite sigilate intr-o fantana secata de la marginea padurii Chitila, cea de-a patra lada, deschisa, era pe o strada din Chitila, iar din aceasta lipsea un focos.

Cele patru lazi cu focoase furate sambata dintr-un tren ce trebuia sa ajunga in Bulgaria au fost gasite luni, in apropierea statiei CFR Chitila, in baza unor date şi informatii obtinute de procurori militari şi echipele operative din cadrul anchetei, se arata intr-un comunicat de marti al Parchetului Inaltei Curti de Casatie şi Justitie (PICCJ).

Trei dintre lazi au fost gasite intr-o fantana parasita (secata), intre hatişurile de la marginea padurii, la aproximativ patru kilometri de localitate, şi nu prezentau urme de fortare, fiind sigilate cu banda, a precizat Parchetul instantei supreme.

“De mentionat ca aceste lazi sunt din lemn şi in interiorul lor se afla cutii din metal (zinc), iar in interiorul acestora, dispozitivele militare (focoasele)”, potrivit sursei citate.

Cea de-a patra lada a fost gasita pe o strada din localitatea Chitila şi prezenta urme de ardere a partii din lemn. Anchetatorii au constatat ca aceasta a fost deschisa, iar din interior au fost furate cele 20 focoase. Dintre acestea, 19 focoase au fost gasite ulterior intr-un sac de rafie, in zona unor palcuri de arbuşti din padurea Chitila.

 

Ultimele stiri

  • Unde poţi să te angajezi, la început de 2026, fie la stat, fie la privat. Companiile care caută şi personal necalificat, dar şi specialişti
  • Percheziții DNA la firme din domeniul ride-sharing. Prejudiciul ar fi de 25 de milioane de lei (surse)
  • Cine beneficiază de reduceri la transportul în comun în 2026. Guvernul a adoptat OUG, facilităţile se prelungesc
  • Femeile depistate cu lepră la Cluj și-au oferit serviciile și la Untold. Artistul celebru masat de cele două asiatice
  • Incident șocant în Capitală, la Gara de Nord! Un bărbat s-a urcat pe fațada clădirii și a aruncat cu pietre. O femeie rănită
  • A început numărătoarea inversă pentru vacanţa de iarnă. Cum se pregătesc pensiunile de la munte pentru turişti
  • Test pentru COALIȚIE la moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului/Azi, la Senat, au loc dezbaterea și votul
  • Cât cheltuie o familie din România, în medie, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Oamenii fac compromisuri multe, din cauza austerităţii
  • Băsescu comentează situația din Coaliție: „Marea problemă nu e atât Bolojan, cât e Grindeanu/E disperat să-și mențină funcția”
  • Traian Băsescu a recunoscut greșelile din Justiţie din perioada în care conducea România: “A fost un parteneriat între Kovesi și presă care a asigurat un show total”
  • Exit mobile version