A fost cutremur, vineri, 25 octombrie, în România. Mișcarea telurică a fost raportată în zona seismică Vrancea.
Cutremurul – unul slab – a fost înregistrat la ora 13:03. Și, conform datelor făcute publice de către specialiști, a avut 3 grade pe Richter.
Detaliile anunțate de INFP
„În ziua de 25 Octombrie 2024, la ora 13:03:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 131.4 km”, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Conform infp.ro, cutremurul din 25 octombrie s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 54km NV de Buzău, 56km V de Focșani, 63km SE de Sfântu-Gheorghe, 69km E de Brașov, 78km NE de Ploiești.
În decursul lunii octombrie, în țară au avut loc mai multe cutremure. În după-amiaza zilei de 19 octombrie, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, a avut loc un cutremur slab, cu magnitudinea 3.3, ce s-a produs la adâncimea de 151.1 kilometri.
Două dintre cutremurele ce au avut loc în octombrie au fost de magnitudine medie: având magnitudinea 4, respectiv 4.2.
„În ziua de 09 Octombrie 2024 la ora 01:48:07 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 22.0km”, potrivit infp.ro.
De asemenea, în dimineața zilei de 4 octombrie, la ora 06:19:28 s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, un cutremur mediu, de 4,2 grade pe Richter, înregistrat la adâncimea de 103.8 kilometri.
Sa vedeti ce MAGNITUDINE va avea cutremurul care va venii, la urmatoarele …ALEGERI !?!?😂😂😂