Cauta

A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Într-o țară în care mii de copii cresc încă fără familie, Andreeas Novacovici este dovada vie că destinul poate fi rescris. Abandonat la scurt timp după naștere și crescut într-un orfelinat unde violența și lipsa afecțiunii erau parte din rutina zilnică, Andreeas nu a cedat. A învățat, a muncit și a ajuns să fie vocea celor care, ca el, au crescut fără sprijin, dar nu fără visuri.

Astăzi este doctorand în Asistență Socială la Universitatea de Vest din Timișoara și expert în politici sociale recunoscut la nivel european. A fost inclus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, un proiect care scoate la lumină tineri cu impact real în societate.

Andreeas a trăit în sistemul de protecție a copilului din interior, iar când a devenit adult, s-a întors pentru a-l schimba. A lucrat cu Consiliul Europei, UNICEF, ONU și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, contribuind la politici publice și proiecte internaționale pentru tinerii vulnerabili. În România, munca lui a dus la 58 de amendamente adoptate la Legea protecției copilului și 39 la Legea adopției, reforme care modernizează sistemul și pun accentul pe reintegrarea socială și sprijinul emoțional al copiilor.

„Cred în educație și în bun simț, în colaborare și în puterea exemplului. România are nevoie de tineri care transformă schimbarea în realitate”, spune el.

În spatele acestor rezultate stă o realitate care încă doare: România rămâne una dintre țările europene cu cel mai mare număr de copii instituționalizați, potrivit datelor Eurochild. În prezent, peste 40.000 de minori trăiesc în sistemul de protecție, iar peste 10.000 dintre ei sunt încă în centre de tip vechi. Mulți dintre acești copii nu primesc suficient sprijin pentru a se reintegra după vârsta majoratului – doar o treime reușesc să se angajeze în primii ani de independență.

Andreeas vrea să schimbe exact asta: să creeze un sistem care oferă șanse reale, nu doar supraviețuire. În proiectele sale, promovează consilierea psihologică timpurie, programele de mentorat și educația practică pentru copiii din centre.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin misiunea sa de a sprijini excelența tinerilor, oferă exact cadrul de care avem nevoie pentru a construi un viitor mai bun – împreună”, spune el.

Astăzi, copilul abandonat de altădată este omul care rescrie legile pentru generațiile care vin.

Ultimele stiri

  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Premierul Ilie Bolojan nu-l demite pe Moșteanu, după scandalul CV-ului: „I-am spus capul sus, încearcă să îți faci o analiză”
  • Exit mobile version