AcasăNews79 de secretari de stat. Cei mai mulți, în curtea lui Dăncilă

79 de secretari de stat. Cei mai mulți, în curtea lui Dăncilă

Odată cu secretarii de stat, vor dispărea și zecile de consilieri și funcționari ai acestora

Statul român ar economisi peste șase miliarde de lei pe an dacă Guvernul ar renunța la jumătate din secretarii de stat din ministere, așa cum s-a anunțat. Din cei 79 de secretari de stat plătiți cu salarii anuale de peste 100.000 de lei, cei mai mulți sunt chiar în ograda premierului Viorica Dăncilă.

Odată cu secretarii de stat vor dispărea și zecile de consilieri și funcționari ai acestora

Un studiu făcut pe datele publice ale ministerelor arată că aparatul de stat, cu o armată de demnitari, înalți funcționari și consilieri, este exagerat de supradimensionat. Și, pentru că sunt prea mulți, nici nu prea au ce face prin ministere sau prin Guvern, dovadă în acest sens stând cele două sau mai multe locuri de muncă ocupate simultan de către aceștia, bineînțeles, tot la instituții de stat, unde salariile sunt amețitoare. Conform unei practici care datează din anii ’90, aceeași angajați în ministere și în Guvern au timp din belșug să participe și la ședințele consiliilor de administrație ale regiilor și societăților de stat, unde s-au învârtit să prindă un loc călduț și de unde încasează sume uriașe. Toate acestea nu reprezintă decât o căpușare a bugetului de stat, un stat care împarte cu generozitate bani publici, răsplătind, astfel, munca de partid sau cine știe ce alte servicii aduse. Există cazuri în care înalții funcționari ajung să câștige într-un an, din salariu și indemnizații în calitate de membri ai unor consilii de administrație la societăți și organisme ale statului, venituri cumulate de aproape 100.000 de euro.

Începe curățenia?

”Eu, ca ministru de Finanţe, spun aşa: poate ministerul acesta are o structură supradimensionată, poate numărul de ministere este foarte mare, poate numărul de secretari de stat este foarte mare, secretari de stat care aduc după sine şi cabinete de consilieri, cheltuieli în lanţ”, afirma recent Eugen Teodorovici. ”Reducerea cu 50% a secretarilor de stat nu va afecta instituțiile cu un singur secretar de stat, dar cele cu multe posturi de secretar de stat ar urma să piardă chiar mai mult de jumătate din numărul de secretari de stat”, declara premierul Viorica Dăncilă, adăugând faptul că are în vedere şi reglementarea numărului de posturi de conducere în aparatul central al statului. Vestea că vor fi rași din funcții 40 de secretari de stat a dat semnalul printre cei vizați pentru începerea negocierilor și presiunilor, fiecare apelând acum la persoanele influente din anturaj pentru a-și salva scaunul și, bineînțeles, salariul consistent. Cea mai mare agitație ar trebui să fie chiar în curtea doamnei Dăncilă, la Secretariatul General al Guvernului, unde activează nu mai puțini de șase secretari de stat și trei subsecretari de stat. De altfel, întregul aparat de lucru al premierului este foarte rotofei, având în vedere că acolo sunt angajați peste 200 de consilieri cu salarii anuale între 50.000 și 80.000 de lei. Câte șase secretari de stat au și Ministerele Transporturilor, Finanțelor și Dezvoltării. Ministerul Culturii, o instituție cu o compexitate și dificultate sub medie, are și el nu mai puțin de cinci secretari de stat și un subsecretar de stat, la fel ca Ministerul de Externe. Cinci secretari de stat mai au și Ministerul Sănătății, Ministerul  Muncii și Ministerul Agriculturii. Singurul minister care nu are niciun secretar de stat este Ministerul Justiției, iar Ministerul Cercetării are un singur secretar de stat.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.271 afisari

4 COMENTARII

  1. oare cine i-a numit în functii pe acesti secretari de stat de geaba pe banii statului, nu tot cei din acest guvern!!!

  2. Doamna ziarista, 100 mii lei x 76 secretari = 7.600.000 lei adica saptemilioane sasesute
    mii lei

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger