AcasăNewsUn militar francez, găsit mort într-un hotel din București. Avea o foarfecă...

Un militar francez, găsit mort într-un hotel din București. Avea o foarfecă înfiptă în gât

Un militar francez a fost găsit mort într-o cameră a unui hotel din București. Potrivit primelor informații, militarul s-ar fi cazat, joi, la Hotelul Pullman din Capitală.

Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, avea o foarfecă înfiptă în zona gâtului. Ușa de la intrarea în camera de hotel nu prezenta urme de forțare.

Franța s-ar putea implica în anchetă

De asemenea, în cameră nu existau urme de luptă. Cadavrul a fost descoperit duminică, de o cameristă, la orele prânzului. Decesul ar fi survenit anterior.

Militarul s-ar fi cazat la Hotelul Pullman, la 3 noiembrie, împreună cu alți militari din cadrul Forțelor Armate ale Franței veniți în România, camerele fiind rezervate până pe 3 ianuarie.

Polițiștii de la omoruri iau în calcul o posibilă sinucidere dar nu exclud și varianta unei crime.

Este posibil ca autoritățile din Franța să se implice în anchetă, care ar putea fi preluată de Parchetul Militar, datorită faptului că victima făcea parte din contingentul de militari francezi aflați în misiune NATO în România.

 

author avatar
Tudor Borcea
760 afisari

10 COMENTARII

    • Nici vorbă. Omul făcea un curs de croitorie la particular și s-a accidentat în timp ce croia. E accident de muncă.

    • Politia Romana stie adevarul !!!! ”Este vorba de un militar francez în vârstă de 41 de ani, care a fost găsit cu o foarfecă înfiptă în zona gâtului. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii.”” Ha, ha ha ha ha!!!

  1. NOI STIM CINE L-A CASAPIT,CU CUIUL.NU PUTEM BORBI.
    SUNTEM 1O COPII,DE LA ORFELINATUL CHINEZ.
    NOI BANUIM CA ESTE URSS SI RSR.FRANTA ARE
    DATORII DE MILIARDE LA CELE 2.AM PIERDUT TURUL FRANTEI.
    ZOLDATUL JEANVALJEAN ERA DIN SIERALEONE,COLONIE CAPITALISTA
    S-A GASIT FOARFECELE.ERA DIN PLASTIC CHINEZESC.
    SUNATI LA 99999999 SI ATAT

  2. Spion sau poponar?! Aceasta e chestiunea zilei…
    Faptasul stia a manui foarfeca…pregatirea militara a francezului a fost complet inutila..

    A FOST GASIT GOL SAU IN STRAIE? acesta e inceputul anchetei…daca a dat nas in nas cu un spion sau a avut vreun fashion models la cina?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger