AcasăNews65% dintre cadrele medicale își cumpără singure măști de protecție

65% dintre cadrele medicale își cumpără singure măști de protecție

Medicii și asistentele își cumpără singuri măști de protecție, având în vedere că în multe spitale din țară deficitul de echipament de protecție este încă la cote foarte înalte. Un sondaj făcut de Solidaritatea Sanitară în rândul cadrelor medicale arată că situația în spitale este și acum dezastruoasă.

Ultimul studiu privind situația actuală a salariaților din sănătate aflați în lupta împotriva Covid-19, făcut de Federația Solidaritatea Sanitară, a scos la iveală lucruri grave care se petrec în sistem, după o lună de la declararea stării de urgență. Cele mai mari probleme semnalate de angajații din sistemul sanitar vizează lipsurile  în ceea ce privește echipamentul individual de protecție, care se adaugă deficiențelor de informare/formare și organizare și absenței procedurilor și a dialogului. Potrivit studiului, 19% dintre respondenți au indicat că ar trata pacienți COVID 19, asumându-și riscurile, dacă ar fi puși în situația de a nu avea echipamentele individuale de protecție necesare; 61% au indicat că nu ar face acest lucru, iar 20% au indicat alte variante. Dacă ar fi contaminați  SARS-CoV-2 fără a avea simptome severe, 26% dintre respondenți ar lucra în continuare, 21% au indicat că nu știu, în timp ce 53% dintre respondenți au indicat că nu ar lucra. 15% au declarat că lucrează în secții care tratează pacienți SARS-CoV-2, iar 36% au indicat că au colegi/colege care tratează pacienți infectați.

Circa 21% dintre respondenți au indicat că au colegi/colege care au fost infectați SARS-CoV-2. ”În măsura în care se poate considera că masca reprezintă un standard minim de protecție în fața SARS-CoV-2, 24% dintre respondenți au indicat că nu beneficiază de această protecție, iar ponderea salariaților care au indicat că au fost nevoiți să-și cumpere materiale de protecție a ajuns la 65%”, se arată într-un comunicat al Federației Solidaritatea Sanitară.

Medicii și asistentele nu știu dacă au Covid-19

Studiul realizat de Federația Solidaritatea Sanitară printre cadrele medicale mai arată că, în marea majoritatea cazurilor, fie nu există o strategie de acțiune specifică infecției Covid-19, implementată de compartimentul de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, fie salariații nu au cunoștință de existența unei asemenea strategii. ”Doar 57% dintre respondenți au indicat că nu au fost contacți ai unui pacient/persoane diagnosticate ulterior cu SARS-CoV-2, 15% indicând că au fost contacți, iar 28% afirmând că nu știu. Procentul mare al celor care nu pot indica exact dacă au fost sau nu contacți ai unui pacient infectat ar putea fi explicat de absența transparenței informațiilor”, susțin reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
442 afisari

7 COMENTARII

  1. Asta se intampla daca pesedistii au ciordit banii pentru mastile de protectie si au lasat cheala logistica sanitara , acum sa pice magareata pe astia veniti la guvernare de 4 luni ?

  2. O verificare a Corpului de.control prin sondaj: cate masti s au primit in spitalul X, cate au fost distribuite personalului medical…cate au plecat in alte parti…posibil sa se constate ca la Suceava: dnul Flutur figura pe liste ca medic iar sotia ca asistenta medicala…

  3. Cum se poate asa ceva, Iohanis si acolitii lui guvernanti declara in permanenta ca a dotat cu echipamente spitalele si sistemul medical si da vina pe cadrele medicale…….
    Se stie ca adevarul este de partea cadrelor medicale , pentru ca Iohanis a recompensat pentru vot burdusind tara cu diasporeni , votantii lui care veneau din zonele rosii infestand tara cu acest virus si NU A ACHIZITIONAT ECHIPAMENTE SI MEDICAMENTE lasand cetatenii din tara si cadrele medicale cu mainile goale in fata acestei invazii ce a provocat chinul si moarte miilor de persoane nevinovate !!!
    Dar practica tacerii si „capului plecat” specifice romanilor va face ca Iohanis si acolitii lui sa-si bata joc in continuare de romani si sa-si faca nestingherit interesele antiromanesti , de ex. traficul de sclavi pentru Germania !!!!!

  4. Asta se intampla cand la conducerea tarii avem un incapabil,arogant,hot dovedit,traficant de copii,aparatorul din umbra al interlopilor care au impanzit tara.Unii dintre ei foarte periculosi,mana in mana cu „securistii mei,procurorii mei,Judecatorii mei care-I elibereaza din puscarii pe banda rulanta (vedeti clanul Cordunenau,Camatarilor etc.).” Un mincinos care ne-a prostit in fata ca nu exista pandemie,e vorba doar de un fel de raceala.Dar ” suntem pregatiti,avem tot ce ne trebuie „el si securistii lui.Care la fiecare rectificare bugetara primesc milioane de Euro.Asa ca votati-l si pt. al 3-lea mandat.

  5. Individul cu manifestari de paranoia din aceste comentarii care posteaza cu ID nr.:68051 si 68104 , ar fi mai bine sa-si ” haleasca omleta maron” in continuare….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger