Continuă distrugerile și incendierile antenelor 5G pe cuprinsul Europei. Autorii, buni de internat la balamuc, sunt aceeași adepți ai teoriilor conspiraționiste potrivit cărora noua tehnologie răspândește coronavirusul prin undele electromagnetice, radiază oamenii și le controlează mințile. Complotiștii anti-5G au mai avut un dușman înainte, mai precis Wi-Fi (asta ca să se vadă cu ce nerozi avem de-a face), dar în prezent evocă forțe malefice, Noua Ordine Mondială, reptilieni și tot soiul de dezinformări și baliverne pe alături cu știința. N-au venit cu nicio dovadă argumentată și nici nu vor face. La fel ca escrocii anti-vaccin, acești militanți de operetă își aruncă momelile pe rețelele de socializare iar autoritățile europene sunt îngrijorate de viteza cu care sunt mușcate.
Mai întâi au fost Birmingham, Liverpool și Melling, în nord-vestul Angliei. La începutul lunii aprilie, antenele telefonice au fost incendiate și vandalizate. Apoi, alte infracțiuni de acest fel au fost raportate în Irlanda de Nord, iar atacurile s-au înmulțit în toată țara. În weekendul de Paște, în 11 și 12 aprilie, aproape douăzeci de antene au fost degradate sau arse în Regatul Unit, ca să se ajungă ulterior la 80. În plus, personalul de întreținere este supus systematic atacurilor fizice sau verbale, iar unul dintre ingineri a fost chiar înjunghiat. Televizoarele și posturile de radio emit mai multe radiații decât smartphone-urile 5G. La începutul anului, experți ai Comisiei internaționale pentru protecția împotriva radiațiilor neionizante (ICNIRP) au finalizat un studiu la scară largă care a inclus toate materialele științifice legate de această problemă. Nu au fost găsite date care să indice faptul că rețeaua 5G poate provoca cancer sau alte boli. Dar isteria continuă. Olanda este cea mai lovită țară din UE, cu 16 atacuri incendiare. Au urmat Belgia, Italia, Cipru și Suedia, cu cel puțin unul. Au fost raportate atacuri și în Noua Zeelandă. Acum a venit rândul Franței: pe 18 mai, trei stâlpi care găzduiesc antene de releu au fost incendiați în Seyssinet-Pariset, Jarrie și Herbeys, în Isère, provocând în special perturbarea rețelei Bouygues Télécom. „O mare parte a echipamentului a fost distrusă„, a declarat operatorul. “Aceste incendii au fost comise de către una sau mai multe echipe de infractori, în același interval de timp și în același mod de operare”, a explicat procurorului din Grenoble, Eric Vaillant, precizând că “un act de conspirații care acuză aceste facilități tehnologice de răspândirea coronaviruslui nu poate fi exclus”. În localitatea Estrablin, o antenă Orange a fost arsă de două ori de la instaurarea măsurilor de restricție anti-covid. Aceste vânători de vrăjitoare au în spate și dezinformările Rusiei, Moscova a inundat mass-media cu știri false, numind rețeaua 5G „cancerul fără fir”, găzduite cu generozitate de –ironia sorții –Facebook sau You Tube. La rândul lor, politicienii din SUA au hrănit anxietățile cetățenilor – demonizarea Huawei, care construiește rețele 5G. Și vedetele care solicită „acțiune” împotriva antenelor 5G se bucură de o popularitate răsunătoare, mai ales în Marea Britanie în reality-show-urile realizate și promovate pe rețele de socializare de Lucy Watson sau Amanda Holden.