Cauta

5% dintre români fac foamea

Impactul foametei s-a redus în ultimii 20 de ani, de la 8,3%, la aproximativ 5% din populaţia ţării, dar ar mai fi nevoie de încă trei decenii pentru eradicarea fenomenului în România.

5% dintre români fac foamea - Ziarul NationalFoametea continuă să fie o realitate, în formele sale cronice, acute, subnutrite sau ca deficienţe calorice  pentru acest segment al popuţaiei României, care duce la riscuri majore de îmbolnăviri, dezvoltări deficitare fizice şi cognitive, chiar moarte, mai ales la copiii sub 5 ani, avertizează organizaţia neguvernamentală INACO – Initiaţiva pentru Competitivitate: „Dacă menţinem viteza actuală de reducere a foametei în România, mai avem nevoie de trei decenii pentru eradicarea fenomenului şi ratăm obiectivul „Foamete – zero” până în anul 2030″. Conform Raportului Mondial asupra Dezvoltării Umane pentru anul 2019, România s-a clasat pe locul 52 în lume din 189 de ţări analizate, având un indice egal cu cel al unor ţări cu potenţial mult mai modest agricol decât noi. România dispune de o suprafaţă agricolă de circa 13 milioane de hectare, a şasea din Uniunea Europeană şi e una dintre ţările cu cel mai ridicat potenţial în sectorul agricol. Din suprafaţa agricolă utilizată a României, 60% o reprezintă terenul arabil, din care circa două treimi sunt folosite pentru culturi de cereale. Astfel, ţara noastră este unul dintre cei mai mari zece exportatori de cereale din lume.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version