Ofiterii sub acoperire ai DGA au strans mii de probe ca vamesii si politistii luau atat de multa spaga, ca nu mai stiau pe ce sa o cheltuie. Sumele aflate la mijloc erau fabuloase, niste simpli agenti ajungand sa invarta pe degete sute de milioane pe saptamana.
Investigatorii ajunsi pe granita de Est au intalnit si probleme suplimentare fata de colegii lor. In primul rand, spre deosebire de Stamora sau Naidas, cei de aici erau impartiti in doua grupuri distincte. Vamesii si politistii de frontiera nu imparteau banii la oala, fiecare „arma” lucrand separat. „Chiar daca la inceput spaga primita de oamenii nostri era data cu masuri speciale de precautie, am bunghit destul de repede mersul combinatiilor printre politistii de frontiera. Fara nici o vorba, veteranii le faceau cate un semn din cap noilor colegi, intrau in camere cu lumina stinsa, le inghesuiau un fasic de bacnonte in mana si ieseau imediat. Am facut toate eforturile posibile sa ne bagam si printre vamesi, dar astia nu vorbeau cu nici un politist. Plus ca, din cate ne-am informat la unii si la altii, ei aveau tarife speciale, dublu de cat se dadea unui politist. Iar banii erau pusi dinainte in portbagajele masinilor. Vamesul se ducea pe culoar, se apleca, se facea ca verifica si dosea banii. Aici asa era dintotdeauna, nu lucrau niciodata impreuna”, ne arata seful operatiunilor sub acoperie.
„Toti suntem rugbisti!”
Apoi, investigatorii, ca sa se poata baga peste tot si sa penetereze cat mai repede grupul de” prietenari” politisti, faceau toate treburile, inclusiv ei stateau afara, la – 27 de grade. „Ca sa rezistam la frig, ne-am luat ciorapi speciali de alpinisti, cu fir metalic, de aveam niste gambe cat mana lui Oncescu. Cand se minunau aia de ce picioare zdravene aveam, ii abuream ca am fost rugbisti. Dar cel mai nasol era ca atunci cand intram in „camera secretelor”, unde se imparteau banii, pentru ca veneam de la frig la cald, trebuia sa tragem de timp cateva minute, pana se dezabureau camerele disimulate. Oricum, sprijinul logistic a fost de exceptie, ne-au gasit rapid solutii tehnice la toate problemele care se iveau”, isi amintesc investigatorii.
Restul la seif
Incet dar sigur, ofiterii DGA au deslusit schema prin care se incasau banii si au inceput sa stranga probe la greu. Zeci de terra de inregistrari pentru fiecare punct in parte. Era clar ca era vorba de o coruptie generalizata : „Practic, toti luau spaga! N-am gasit cazuri de inocenti, in afara celor aflati in concediu. Dar si mai rau ne-a mirat cand ne-am hotarat sa calcam pe pedala imprietenirii cu ei pentru a putea vedea cati bani se luau exact. Erau sume de-a dreptul imense”. Unul dintre „acoperiti” se descurcase atat de bine, incat devenise un adevarat lider al colegilor. Acestia nu faceau nici un pas fara el, nici la serviciu, dar nici la chefuri. Mai mult, se milogeau de el sa-i avanseze sau sa-i transfere pe posturi mai bune, fiind convinsi ca e supersmecherit. Si uite asa, la o barfa cu familiile, a ramas mut de uimire cand, din tot grupul, nevasta unui politist a incercat sa faca lobby pentru sotul ei care nimerise pe o tura naspa : „Trebuie musai sa-l ajut pe al meu sa intre inapoi pe schimbul lui. Ca am inceput sa avem probleme cu banii. Inainte venea seara de la servici’ si-mi dadea 25 de milioane sa am de cheltuiala, iar restul bagam la seif. Cum faceam 200 de milioane, cum ii depuneam la banca. Dar acum merge mai prost, cum sa facem sa il invartim la loc?”
„Ce mascati, ba, ii impuscam si trecem granita!”
Coordonatorii misiunii incepeau sa faca tot mai multe calcule pentru a stabili cel mai bun moment al descinderilor finale. Nu era deloc simplu. Probele erau stranse cu miile, si, la Bucuresti, 160 de colegi de la DGA lucrau zi si noapte la transcrierea inregistrarilor telefonice si ambiebntale ale convorbirilor dintre invinuiti, la intocmirea „hartogarelii”, si copierea pe suport CD a zecilor de mii de ore de filmare. „ Oamenii nu puteau fi retrasi toti odata. In plus, eram implicati pe patru fronturi de lucru, nu doar pe unul singur, si trebuia sa tinem cont si de aceasta coordonare. Pe urma s-a tot batut moneda pe episodul cu elicopterele, dar era singura solutie de a ne incadra in timpul legal pentru audierea a sute de invinuiti. Am asigurat primele prezentari in fata procurorilor, restul fiind adusi cu masinile. Ca si cu girofaru, tot faci cateva ore bune, si timpul ne presa, nu a fost nici un moft”. Dar sa nu anticipam… Spre finalul misiunii, cea mai mare grija a fost posibila reactie violenta a suspectilor. Vorbim de zeci, sute de cadre inarmate, care s-ar fi trezit ca au fost prinsi si pierd totul. Problema a fost luata cu atat mai in serios cu cat, la un chef, venind vorba despre o eventuala descindere, unul din politistii corupti a inceput sa ameninte, puternic sustinut de ceilalti : „ Ce mascati, ba, ii impuscam si trecem granita in doua secunde. Decat sa ajung la puscarie tragem in ei si o luam la fuga zece metri si, gata, am iesit din tara, ce sa ne faca?” Asa ca a trebuit asigurat si „spatele” granitelor cu Serbia, Ucraina si Moldova…
Cursuri de dresaj pentru contrabandistii cu bani putini: – Cinci dolari? Ba, nu ti-e rusine?
Nu era contrabandist mai important sau caraus al micului trafic de frontiera sa nu cunoasca tarifele clare impuse de vamesi si politistii de frontiera pentru fiecare bax de tigari. Asa ca plata se facea rapid, banii bagati in pasapoarte fiind la fix, fara sa mai fie nevoie de rest sau completat suma oferita drept spaga. Sistemul parea perfect, uite insa ca mai erau si exceptii care stricau mercurialul si atunci „oamenii legii” se enervau din cale afara. Astfel, ofiterii sub acoperire au asistat la un epidos de rasu’ – plansu’, desprins parca din seria filmelor cu BD . Astfel, politistul de frontiera din ghereta gaseste in pasaportul unui amarat doar cinci dolari. Nu-i vine sa-si creada ochilor, se scarpina pe sub caciula, se mai uita o data la bani in neon si incepe tocmeala cu „turistul” din fata vizetei de la ghiseu : „ Bai, da tie chiar nu ti-a rusine? Tu chiar nu stii cum merge treaba?”. Speriat, celalalt se apara spunand ca e prima oara cand face asta si ca nu mai are nici un ban la el. La care politistul rabufneste si cu banii in mana ridicata, umilandu-si mituitorul : „ Esti un nesimtit, bai, eu merg pe incredere si tu ma iei cu abureli. Ce ma intereseaza ca nu sti pretul? Ia repeta tu dupa mine ca papagalu’, pana ti-o intra bine in mintea aia proasta : – Ne–cu–noas–te–rea le –gii nu in-la-tu-ra ras-pun-de-rea pe-na-la! Ia, inca o data! Asa, deci maine vii cu 50, ca iar te bag la lectii!”.