AcasăNews21 de persoane, implicate într-un accident în lanț pe A1

21 de persoane, implicate într-un accident în lanț pe A1

21 de persoane, implicate într-un accident în lanț pe A1 / Foto: printscreen

Un accident rutier cu urmări grave a avut loc, joi, pe A1, în zona localității Ciorogârla. Mai multe persoane au fost rănite după ce o mașină s-a ciocnit cu două microbuze.

Accidentul a avut loc la kilometrul 13+500, pe sensul de mers spre București, în zona localității Ciorogârla.

Trei victrime, transportate la spital

Au fost implicate un autoturism cu două persoane, un microbuz de transport călători cu 17 persoane și un microbuz de transport marfă, în care erau de asemenea două persoane. Se pare că șoferul microbuzului care transporta persoane, într-un moment de neatenție, a intrat în coliziune cu celelalte două vehicule.

La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu o autospecială de stingere și trei ambulanțe SMURD

Potrivit serviciului de pompieri, ajuns la fața locului, trei dintre persoanele care se aflau în microbuzul de călători au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

Răniții sunt două femei în vârstă de 19 și 61 de ani și de un bărbat în vârstă de 44 de ani. În urma impactului, pompierii au deconectat bornelor de la bateria microbuzului de marfă.

author avatar
Tudor Borcea
572 afisari

1 COMENTARIU

  1. Soferi microbuze transp.persoane ,numara bani, scriu pe tabelul din masina de pasageri,in timp ce conduc. F.des vorbesc la telefon. E drept ca cu casti dar tot nu e normal ca le distrage atentia. Si vorbesc aproape tot drumul la tel.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger