AcasăNews2020 vine fără clasa pregătitoare

2020 vine fără clasa pregătitoare

Actualul ministru al Educației, Monica Anisie, a început revoluția în școli. Aceasta a declarat, ieri, că de anul viitor, clasa pregătitoare ar putea să nu mai existe.  Ministrul a mai adăugat că din 2020 clasa zero ar putea fi scoasă iar copiii care vor împlini anul viitor șase ani vor fi trimiși direct în clasa I.

Schimbări peste schimbări

Monica Anisie a anunțat că are planuri mari pentru programul cu care a venit la guvernare. ”Venim cu alte planuri cadru şi alte programe, firesc ar fi ca generaţia care intră acum în clasa pregătitoare cu noile planuri cadru şi programe să meargă mai departe”, a spus ministrul Educației.  Anisie spune că are mai multe investiții doar că din bugetul alocat i-au fost tăiate aproape 2 milioane de euro și că a pornit mai multe investiții pentru a reface unitățile școlare. Aceasta a spus că s-au pornit mai multe investiţii, de tipul toaletelor, care ar trebui să nu mai fie în curtea şcolii. „Din 1.080 de unităţi de învăţământ care au în curte toaletele 857 au fost introduse în programul acesta care să fie finanţat de la buget pentru a fi încheiate lucrările, dar în realitate nu au fost realizate decât 154″, a afirmat șefa învățământului.

author avatar
Ramona Feraru
1.207 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger