AcasăNews2014, Anul Calului Verde de Lemn, aduce suflu de libertate si experiente...

2014, Anul Calului Verde de Lemn, aduce suflu de libertate si experiente nemaiintalnite

2014 este numarul 31 din ciclul chinezesc de 60 de ani numit Chia Wu si descris ca fiind „Calul in nori”. Conform traditiei chinezesti, 2014 este Anul Calului Verde de Lemn.

Incepe la 31 ianuarie 2014 si se termina la 18 februarie 2015. Compasiunea este pe primul loc, dorinta de a sari in ajutorul celor care nu pot sa se apere singuri, care nu pot lupta pentru ei insisi. Evenimentele caritabile si proiectele umanitare nu vor lipsi de pe agenda. In primul rand, Calul este iubitor de libertate, deci anul viitor nevoia de independenta se va manifesta foarte puternic. Curajul, determinarea de a dobandi libertatea nu va cunoaste limite. Spiritul de aventura, noile descoperiri, experientele nemaiintalnite ne vor capta intreaga atentie si va fi greu sa ne concentram pe prezent. Succesul va veni prin munca, la unii prin munca grea. Nu se admit trisorii, nici in viata personala, nici in profesie.

Atentie: cei nascuti inainte de 4 februarie se situeaza sub semnul precedent in zodiacul chinezesc!

Sobolan (cei nascuti in anii 1900 1912 1924 1936 1948 1960 1972 1984 1996 2008)

Calul nu se intelege prea stralucit cu Sobolanul, primul e semn de Foc, celalat semn de Apa. Vor exista dispute in 2014 pentru cei nascuti sub semnul Sobolanului, insa cei care au dus-o bine in 2013, care a fost primul an de Foc, vor continua pe aceeasi linie in 2014, care este al doilea an de Foc. Elementul Foc este asociat pentru Sobolan cu banii. In acest domeniu va exista multa activitate in 2014, o activitate asidua, pentru ca norocul „rataceste” prin alte parti.

Cariera: Un sector tumultuos, din care nu lipsesc luptele pentru posturi, pentru pozitii, disensiuni cu sefii si colegii. Este posibil sa fie nevoie de ore de munca peste programul normal, de calatorii in interes de serviciu, uneori obositoare. Este posibil sa va schimbati serviciul in 2014 sau poate doar functia, ori sa va mutati cu serviciul in alta localitate. Nu refuzati competitivitatea, dar nu fiti agresivi! Mai ales, nu va certati cu colegii, ca sa nu-i indepartati.

Bani: Veti fi chititi pe bani in 2014. Cu cat va fi mai greu sa-i obtineti, cu atat va veti inversuna mai tare. Reprezentati elementul Apa, deci puteti stinge Focul! E nevoie doar sa aratati hotarare in a castiga aceasta cursa, si Calul va ceda si va recompensa efortul. Insa veti avea nevoie de consilieri financiari care sa aiba grija de castigul obtinut cu truda, altminteri veti considera ca-i puteti cheltui dupa bunul plac. E nevoie de protectie, ca sa incheiati anul cu o situatie financiara stabila.

Iubire: Relatiile personale sunt destul de vitregite din cauza atentiei concentrate pe domeniul financiar. Chiar daca romantismul are de suferit in 2014, partenerii vor sti sa aprecieze stabilitatea financiara. Barbatii singuri din semnul Sobolanului vor avea mai multe sanse sa-si cunoasca jumatatea in 2014, decat femeile singure. Acestea, insa, isi vor imbogati experienta. Si unii si altii isi vor spori sansele daca vor evita conflictele cu prietenii, in anturajul carora exista posibilitatea sa gaseasca persoana cautata.

Sanatate: Foarte mult consum cerebral, deci nevoie de incarcare a bateriilor mai des decat in alti ani. Epuizarea poate fi prevenita printr-un program de lucru riguros si prin vacante scurte si dese. Daca rinichii si sistemul cardiovascular au ridicat probleme in 2013, continuati monitorizarea si in 2014.

Bou (cei nascuti in anii 1901 1913 1925 1937 1949 1961 1973 1985 1997 2009)

Boul este semn de Pamant, iar Calul de Foc. Desi relatia dintre Bou si Cal nu este grozava, la nivel de „ferma animalelor”, Focul este generatoul Pamantului, este energia care-l intretine si care il poate distruge, deci relatia este clara: cei nascuti sub semnul Boului trebuie sa se supuna Calului, ca sa obtina beneficii. Iar din acest punct de vedere, nativii sub semnul Boului vor avea un an bun.

Cariera: Va fi in centrul atentiei, cu multe oportunitati si sanse mari de succes. Presiunea va fi mare, uneori va trebui sa munciti singuri si aparent fara niciun ajutor, se prevad si anumite sacrificii de confort, dar intotdeauna va exista cineva care va va ajuta cand dati cu adevarat de greu. Veti continua proiecte incepute in 2013, dar cu mult mai multe sanse de reusita. Trebuie sa aveti grija ca relatiile cu sefii, partenerii sau concurentii sa fie lipsite de ostilitate, chiar daca o sa primiti uneori mai mult de lucru. Numai sa ii atentionati ca nu sunteti chiar un animal de povara!

Bani: Destul de bine, la acest capitol, in sensul ca veti castiga bani. Insa ii si veti cheltui, normal. Salariul ramane, ca si in 2013, sursa stabila de venit, si se prevede si o extrasursa, pe care ar fi bine s-o investiti. Insa sfatuiti de consilieri financiari. Daca veti lucra in proiecte umanitare, trebuie sa stabiliti niste limite, peste care n-ar trebui sa cheltuiti din sursele proprii. Un bun proiect umanitar nu trebuie sa „atenteze” la resursele voastre de supravietuire.

Iubire: Romantism. Romantism. Oh, romantism! Cei singuri, isi vor gasi jumatatile in 2014 sau cel putin vor avea posibilitatea sa le gaseasca, dar nu va fi usor la inceput. Cei nascuti sub semnul Boului refuza semnalele de iubire din cauza neincrederii, suspiciunii, spiritului critic etc. Stop! Ghidati-va dupa sentimentele manifestate fata de voi si raspundeti la fel. Pas cu pas, veti inainta impreuna pe calea iubirii. Trebuie sa invatati sa acceptati, sa intelegeti, sa luati in considerare sentimentele altora pentru voi. Atunci se vor elibera si ale voastre.

Sanatate: Cei nascuti sub semnul Boului stiu sa-si ingrijeasca sanatatea, iar Calul este multumit din acest punct de vedere. Cum Calul este semn de Foc si un element relationat cu calatoriile, trebuie acordata atentie cand va aflati la drum. Soferii, in special, nascuti sub semnul Boului, trebuie sa aiba grija la drum, sa nu se grabeasca niciodata. Mai sunt posibile mici probleme cu sistemul digestiv, intestine, stomac.

Tigru (cei nascuti in anii1902 1914 1926 1938 1950 1962 1974 1986 1998 2010)

Tigrii sunt carnivori si nu refuza carnea de cal. Insa, Calul si Tigrul, ca si semne zodiacale, pot imparti un teritoriu, daca isi respecta arealul. Tigru reprezinta elementul Lemn, iar Calul elementul Foc. 2015 este anul Calului Verde de Lemn, asa ca se vor respecta si se vor complementa.

Cariera: O stea-fantoma bantuie prin harta cereasca a Tigrului in 2014, care nu aduce noroc. Poate insemna o treaba neterminata in 2013, care vine sa bantuie noile proiecte. Tigrul va avea energie si abilitatea de a face fata unor responsabilitati noi. Incercarile in cariera il vor face mai puternic. Creativitatea, expresivitatea sunt bine reprezentate, facand posibila aparitia unor noi surse de venit.

Bani: Venituri din diverse surse sunt posibile, ori unele provenite din promovarea pe functii superioare, ori din bonusuri. Cu siguranta o sa dovediti de ce sunteti capabili in profesie. Insa, in 2014 nu trebuie sa pariati pe noroc cand vine vorba de bani, din cauza stelei-fantoma, care vrea sa anihileze astfel de sanse. Deci, nu pariuri, nu investitii riscante. Veti avea oportunitati, trebuie sa transpirati ca sa castigati multi bani.

Iubire: Stati bine la acest capitol. Cei care au deja o relatie, ar trebui sa o duca la un nivel superior, bazat pe incredere si alimentat constant cu dovezi de iubire. Cei care nu au inca, n-ar strica sa se apropie de persoane nascute sub semnul Calului sau Cainelui. Va fi un inceput foarte promitator.

Sanatate: Plini de energie. Veti avea o stare generala buna, care nu lasa loc de stres. Activitatile in aer liber vor fi mai dese, iar de aici o sa rezulte si o stare de sanatate mai buna. Doar la drum trebuie sa fiti mai atenti, in special daca sofati. Daca apar probleme de digestie e bine sa consultati un medic, sa nu se instaleze ceva mai serios.

Iepure (cei nascuti in anii 1903 1915 1927 1939 1951 1963 1975 1987 1999 2011)

Trebuie sa va stabiliti obiective precise inca de la inceputul anului, ca sa nu va risipiti intr-o multitudine de planuri, ce toate par a fi realizabile. Si poate chiar sunt, dar categoric nu le puteti duce la bun sfarsit daca va apucati de toate. Iepurele reprezinta elementul Lemn, de aceea va avea un an bun in Calul Verde de Lemn. Mai ales ca are in harta cereasca stelele Fericirii, a Romantismului, a Soarelui si a Binecuvantarii.

Cariera: Lasati-i pe altii sa se lupte pentru functii, pentru posturi. Voi nu trebuie sa riscati nimic din ceea ce ati obtinut cu munca multa. In plus, ce altii obtin cu multa sudoare, voi puteti obtine prin sarmul personal. Si prin curaj, sustinere din partea prietenilor. In 2014 o sa aveti multe idei interesante pentru profesia voastra si un talent deosebit pentru comunicare. Toate acestea va vor usura munca. Castigul salarial va fi foarte bun.

Bani: Foarte bine stati la acest capitol, gratie talentului personal si al norocului in acest domeniu. Vor fi oportunitati sa va extindeti proiectele, cu sume de bani consistente. Totul este sa nu va intindeti mai mult decat e plapuma, si mai ales sa nu va aventurati in domenii riscante.  Feriti-va sa investiti banii ce va ies dintr-un proiect, in altul, in care doar voi credeti cu adevarat. Este un orgoliu care ar putea sa va coste. In schimb, investiti in ceea ce s-a dovedit deja stabil.

Iubire: Calul nu va lasa nativii de sub semnul Iepurelui sa fie in 2014 langa persoana nepotrivita. Steaua Fericirii si Steaua Romantismului vor face in asa fel incat sa va gasiti persoana care va aduce fericirea in viata voastra. Vreti sa obtineti maximum de placere de la relatia pe care o aveti si nu admiteti nici trucuri, nici trisori. Confortul familial se obtine atunci cand nimeni nu provoaca tensiuni, iar voi sunteti primii care le vor provoca, nerabdatori sa aduceti relatia la nivelul pe care il doriti. Acordati-i partenerului spatiu intim! Un eveniment important va avea loc in 2014 la acest capitol.

Sanatate: Agitatia provoaca stres. Stresul provoaca probleme de presiune a sangelui, dureri de cap si stare generala proasta. Sunteti persoane foarte creative cand vreti sa obtineti armonie, si foarte sarmante de felul vostru. Puteti, deci, sa eliminati agitatia si stresul. Si persoanele care le favorizeaza.

Dragon (cei nascuti in anii 1904 1916 1928 1940 1952 1964 1976 1988 2000 2012)

Dragonul si Calul nu impart acelasi spatiu. Ba s-ar putea spune ca fac parte din lumi total diferite. Nu au nimic in comun, ambii vor sa fie recunoscuti ca lideri, de aceea nu prea exista posibilitatea de a se imprieteni. Prin urmare, Anul Calului Verde de Lemn este unul provocator pentru Dragon.

Cariera: Pe acest domeniu, nativii sub semnul Dragonului trebuie sa deschida bine ochii, sa identifice rivalii, dusmanii si prietenii cu doua fete, oportunisti. Trebuie sa se gandeasca de doua ori inainte de orice miscare. Mai ales in prima parte a anului, cand vor vrea sa-si schimbe slujba. Sunt multe suisuri si coborasuri din punct de vedere profesional. Numai prietenii adevarati, verificati ca atare, vor oferi sprijin. Increderea in propriile forte constituie motorul progresului in cariera.

Bani: Aveti o Stea de Aur in 2014. Aceasta va da posibilitatea sa intalniti persoane importante, bogate, chiar din categoria nobililor, care pot sa devina sponsori ai proiectelor viabile. Insa nu vor oferi un castig usor. Se recomanda sa nu faceti investitii riscante. Domeniile in care aveti cele mai multe sanse sunt: transportul maritim, apa in alimentatie publica, inotul ca sport, mass media si retelele sociale. Atentie la cheltuieli pe obiecte de lux, imbracaminte, ceasuri, accesorii diverse! Puteti impresiona si fara lucruri excesiv de scumpe.

Iubire: Calul nu va aduce un plus de romantism, insa nici nu impiedica chimia naturala. Martie, august, septembrie si noiembrie sunt luni favorabile relatiilor de dragoste pentru cei singuri, dar acestea se vor dezvolta lent. Trebuie sa aveti rabdare si incredere. Familistii ar trebui sa-si ia concediu in una dintre aceste luni, ca sa impulsioneze relatia.

Sanatate: Presiunile din domeniile carierei, finantelor si cel al iubirii au repercusiuni asupra sanatatii. Ingrijorarile pot duce la depresii ocazionale. Prietenii vor fi alaturi de voi si va vor remonta. Preventiv, ar trebui sa aveti o dieta riguroasa, sa mancati la ore fixe si sa dormiti suficient.

Sarpe (cei nascuti in anii 1905 1917 1929 1941 1953 1965 1977 1989 2001 2013)

Conform astrologiei chinezesti, Sarpele si Calul intra in categoria elementului Foc, deci fac parte din aceeasi „banda”. Ar trebui ca nativii de sub semnul Sarpelui sa aiba un an bun in 2014, daca nu i-ar opri tabuurile pe care si le impun. Ar fi pacat, pentru ca au stele norocoase pe salariu, inteligenta si pe domeniul romantic.

Cariera: Munciti disciplinat si veti avea rezultate foarte bune. In 2014 veti avea mult de invatat in profesia pe care vreti s-o exercitati, iar inteligenta va ajuta sa acumulati usor. Este posibila o promovare, ceea ce aduce si un venit suplimentar. Profesorii, cei ce lucreaza in mediile academice, vor fi favorizati. Se prevede si o slujba guvernamentala.

Bani: Banii provin dintr-o sursa constanta, salariu de regula, si ofera stabilitate. Creativitatea care se manifesta in 2014 poate aduce un venit suplimentar, dar nu in mod constant. Barbatii de sub semnul Sarpelui vor castiga bani mai multi, mai repede si vor fi mai norocosi decat  femeile din acelasi semn.

Iubire: Facand parte din categoria Foc, pasiunea nu va lipseste. Steaua Romantismului va cauta, ceea ce aduce un plus de energie si activitate in acest domeniu. Puteti sa va ganditi sa duceti relatia de suflet la un nivel mai profund. Un singur lucru va poate aduce ghinion: daca aveti doua relatii si nu puteti renunta la una. Le puteti pierde pe amandoua.

Sanatate: Nu sunt probleme mari de sanatate in 2014, mai ales daca se respecta regula de aur a nativilor din semnul Sarpelui: somn suficient. Din prea mult „foc”, persoanele mai in varsta ar putea avea mici probleme cardiovasculare. Si tot acestea vor trebui sa evite calatoriile lungi in vara lui 2014.

Calul (cei nascuti in anii 1906 1918 1930 1942 1954 1966 1978 1990 2002 2014)

Cal in semnul Calului. Merge. Numai daca primii, adica nativii Cal, se supun liderului astral. Daca vor vrea sa se puna cu „stapanul”, nu vor izbandi.

Cariera: Cel mai pregnant semn in 2014 este Steaua Militara, un semn al puterii, al liderilor. Asta inseamna competitie si atunci trebuie sa tineti seama ca stapanul e Calul Verde de Lemn. Veti avea de infruntat multe provocari. Asociati-va cu prietenii care au o reputatie curata, numai acestia va vor propulsa in cariera. Pe sefii mari, indiferent daca sunt buni sau rai, nu-i provocati! Copita lor e foarte grea.

Bani: Veti avea de-a face cu multi bani in 2014. Fie ca sunt ai vostri, fie ca va sunt incredintati pentru un proiect, o investitie etc. Sunt oameni in jurul vostru care ravnesc la o parte din acesti bani, oferindu-se sa lucreze sau pur si simplu pandind un moment prielnic ca sa va usureze de bani. In special, in vara va exista acest risc major. Ca sa castigati respect si bani, nu angajati prieteni in proiectele vizate, ci persoane foarte competente.

Iubire: Steaua Popularitatii va da tarcoale, asa ca nu veti duce lipsa de oportunitati. Si pe acest „teren” este posibil sa intalniti rivali. Nu va angajati in lupte decisive, care ar putea sa va raneasca, pentru ca 2014 nu este reprezentativ la capitolul dragoste. Este mai mult o continuare a anului 2013. Si o sa castigati experienta, asta e sigur. Placuta experienta.

Sanatate: Trupul si mintea vor fi in forme mult mai bune decat in anul precedent. Orice neplacere va fi repede indepartata, pe un fond imunitar bun. Totusi, din cauza ca se insotesc doua elemente de Foc, este bine sa se evite sporturile extreme, iar spiritul de aventura sa fie tinut in frau. Si soferii vor trebui sa tina ambele maini pe volan si sa nu apese prea tare pe acceleratie.

Oaie (pentru cei nascuti in anii 1907 1919 1931 1943 1955 1967 1979 1991 2003 2015)

Oaia are multe in comun cu Calul, desi nu pare. In primul rand, sunt animale carora le place afara, in aer liber. Pe timp de iarna, fermierii pun la un loc caii si oile, ca sa se incalzeasca, iar acestea s-au invatat sa convietuiasca in buna intelegere. Nativii nascuti sub semnul Oii vor avea un an bun in 2014.

Cariera: Veti fi foarte ocupati in acest sector, dar si recompensa va fi pe masura muncii depuse. Steaua Soarelui o sa va faca foarte populari cu sefii, colegii, partenerii sau asociatii de afaceri. Oricand va fi mai greu, se va gasi cineva care sa va ajute. Steaua Carierei este si ea prezenta, deschizand multe usi, asigurandu-va multe oportunitati. Sunt posibile promovari.

Bani: Nu veti castiga sume fabuloase, dar va fi un salariu cinstit pentru munca depusa. Daca vreti sa investiti intr-o afacere, e bine sa cautati sfatul celor de profesie. In general, investitiile pe termen lung sunt mai avantajoase decat cele pe termen scurt. In orice caz, nu va risipiti energia pe proiecte noi in detrimentul celor ce va asigura un venit stabil.

Iubire: La acest capitol va fi armonie, buna convietuire, sanse bune de a intalni o persoana care sa va ofere ceea ce va doriti. Femeile sunt mai favorizate decat barbatii sa-si gaseasca jumatatea in acest an. Cei casatoriti vor avea o viata de familie fara asperitati. Parintii va ajuta sa aveti o buna intelegere familiala.

Sanatate: Reteta e simpla: somn suficient, mancare la ore fixe si fara excese. Va fi greu, din cauza programului aglomerat, dar trebuie sa va faceti aceste bune obiceiuri ca sa va pastrati in buna stare. Consumati suficienta apa, ca sa nu aveti probleme cu rinichii!

Maimuta (pentru cei nascuti in anii 1908 1920 1932 1944 1956 1968 1980 1992 2004)

Nu exista o relatie speciala intre Maimuta si Cal. Maimuta, insa, reprezinta elementul Metal, iar Focul, reprezentat de Cal, poate face o multime de lucruri cu metalul. Dar asta presupune o incalzire a metalului, perceputa de nativii din Maimuta ca o presiune. Atat Calul, cat si Maimuta, sunt animale care calatoresc, deci 2014 va fi un an in care succesul poate veni de la drum, inclusiv din afara tarii de resedinta.

Cariera: 2014 va fi mai puternic pe plan profesional decat 2013. Cu aceeasi presiune a orarului, foarte incarcat. Inteligenta Maimutei va face insa munca mai usoara, mai placuta, astfel ca stresul nu se va instala.

Bani: Steaua banilor este prezenta, deci vor exista oportunitati. Inteligenta este prezenta de asemenea. Mai trebuie perseverenta. Se spune ca Maimuta va castiga bani daca va reusi sa  se suie pe cal si sa nu cada. Deci, nu va fi usor nici sa castigati bani, nici sa-i mentineti. Investitiile sunt favorabile „la drum”, deci nu in zona in care locuiti si munciti.

Iubire: Nu exista nicio conexiune de acest gen intre Maimuta si Cal, ceea ce inseamna ca veti continua in acest domeniu ceea ce ati inceput anul trecut. Cei singuri, tot la drum vor gasi pe cineva care sa le placa. Daca aveti deja o relatie, 2014 este un an in care puteti s-o consolidati.

Sanatate: Vara nu este anotimpul vostru cel mai bun. Puteti sa contracarati eventualele probleme petrecand mai mult timp in aer liber, facand mai multa miscare. Evitati insa sporturile extreme, care prezinta riscuri in 2014. Se prevad probleme mai mult cu batranii din familie, pe care ar trebui sa-i duceti la medic cu regularitate, pentru monitorizarea problemelor.

Cocos (pentru cei nascuti in anii 1909 1921 1933 1945 1957 1969 1981 1993 2005)

Cocosii, din cauza dimensiunilor, nu se simt in siguranta pe langa Cal. Trebuie sa se fereasca mereu, sa nu fie luati in copite. In plus, Cocosul este in grupa Metalului, un motiv in plus sa simta presiunea exercitata de Cal. Insa, Cocosul este extrem de norocos in 2014. Steaua Fericirii, Steaua Cerului, Steaua Lunii, Steaua Iubirii si Steaua Romantismului sunt prezente pe harta cereasca in 2014. Deci va fi un an bun.

Cariera: In 2014 vor fi mai multe oportunitati de a promova in cariera, de a gasi noi slujbe, mai bine platite. Persoane influente, in special femei (aduse de Steaua Lunii) va vor ajuta in cariera. Profesional, veti progresa numai prin sprijinul unor factori de decizie, care vor fi de partea voastra.

Bani: Sunt pe acolo pe undeva, trebuie doar sa-i gasiti. Va trebuie energie, curaj si timp. Si, mai ales, trebuie sa pastrati secretul actiunilor voastre, ca sa aveti succes. Sunt posibile si actiuni in tribunal in ceea ce priveste banii. Insa, venitul salarial este constant si, daca nu va agitati sa obtineti mai mult, v-ar putea servi bine.

Iubire: Iubire, romantism, veti avea parte. Veti fi populari si veti atrage sexul opus ca un magnet. Si veti mentine relatiile atat timp cat va doriti. Barbatii singuri sunt mai favorizati decat femeile in a-si gasi parteneri stabili in 2014. Sunt posibile chiar si casatorii, dar si rupturi daca oscilati intre doua relatii. E posibil chiar sa pierdeti bani in urma unor actiuni in tribunal.

Sanatate:  Persoanele mai in varsta trebuie sa aiba grija cu sistemul respirator, gatul si plamanii trebuie protejati. Ceilalti nu vor avea probleme majore. Si unii si altii trebuie sa aiba grija la drum lung.

Cainele (pentru cei nascuti in anii 1910 1922 1934 1946 1958 1970 1982 1994 2006)

Cainele si Calul au multe in comun. Sunt animale inteligente, intr-o ferma sunt buni prieteni, primul reprezinta elementul Pamant, al doilea elementul Foc, deci relatia lor este foarte buna si protectoare. Din punct de vedere al astrologiei chinezesti, Cainele are in 2014 si stele norocoase si nenorocoase. Acestea din urma vor fi responsabile de niste capcane in drumul vostru spre succes. Insa, steaua norocoasa se afla deasupra carierei, banilor si iubirii. Ce altceva ar mai fi de dorit?

Cariera: Multe oportunitati se vor ivi in cariera, dar si multa presiune va exista pentru dobandirea succesului. Calul va proteja Cainele de prea mult stres, mai ales cel pus de Steaua Militara, care vine cu forta si impune reguli. Datorita acestei stele, se prevad promovari in categoria de lideri. Pe acest traseu al promovarii vor fi rivali dispusi sa faca orice pentru postul vizat de voi. Inteligent ar fi sa castigati din timp respectul si recunoasterea calitatilor profesionale din partea colegilor, care va vor sustine pentru a promova.

Bani: Banii vor veni in general din sursa fixa, constanta, ceea ce, pentru cei mai multi inseamna salariul. Odata cu promovarea vine si un surplus de bani. Daca sunteti oameni de afaceri, nu investiti in proiecte pe termen scurt, pentru ca nu va exista un castig rapid.

Iubire: Veti petrece mult timp la evenimente sociale, asa ca cei singuri vor avea suficiente oportunitati sa-si gaseasca parteneri pe placul lor. Insa, relatiile nu vor scapa de competitie. Femeile sunt mai avantajate, avand Steaua Sotului sau al Prietenului pe harta cereasca. Cei care au deja o relatie o vor duce la un nivel superior, iar cei casatoriti deja vor avea o viata de familie armonioasa.

Sanatate: Steaua Nenorocului sta deasupra sectorului sanatatii, ceea ce inseamna risc de accidente. Cum nu este un an bun pentru extravagante, si Cainele trebuie sa se fereasca de sporturi extreme si trebuie sa fie atent la volan, la drum lung. Din cauza stresului profesional, se mai pot ivi probleme digestive, intestine, stomac, si ale sistemului urinar, din cauza insuficientei de lichide.

Porcul (pentru cei nascuti in anii 1911 1923 1935 1947 1959 1971 1983 1995 2007)

Porcul si Calul se ignora unul pe altul, chiar daca traiesc la aceeasi ferma. Unul mananca si doarme, celalalt are tot felul treburi si sta mai mult in aer liber. Cand se intalnesc, nu au nimic de disputat. Porcul reprezinta elementul Apa si ar trebui sa se afle intr-o relatie tensionanta cu Focul. Dar, nevenind in contact, cele doua elemente pot exista de sine statator. Si mai este un secret: Porcul contine partea masculina a elementelor Apa si Lemn, in timp ce Calul contine partea feminina a elementelor Foc si Pamant. Intre ele exista o relatie complementara.

Cariera: Veti fi foarte ocupati in acest domeniu in 2014, ceea ce o sa va consume si fizic si intelectual, fiind pe aproape si Steaua Consumului. Insa Steaua Lunii va scoate in cale o femeie care o sa va sprijine, fie o prietena, fie o colega de serviciu. Aceasta va prelua din presiunea la care sunteti supusi.

Bani: Se prevede o crestere a venitului in profesia voastra si datorita muncii depuse, care va fi observata si evaluata corect. Steaua Banilor va favorizeaza, insa, atentie!, nu suporta persoanele lenese. Informatii bune de exploatat financiar vin si din cercul de prieteni, deci trebuie sa va faceti timp pentru a petrece cu acestia. Nu se recomanda investitiile riscante. Dar se recomanda donatii in scopuri caritabile, ceea ce va spori castigul.

Iubire: Cei singuri vor avea prilejul in 2014 sa-si gaseasca partenerii ideali. Insa, acestia nu vi se par accesibili la inceput. Personalitatile lor ori vi se par extravagante, ori prea importante pentru a se uita la voi. Nu judecati oamenii dupa aparente si nu va subapreciati. Adevarul este ca si in acest domeniu trebuie sa depuneti un efort ca sa aveti succes. Feriti-va de doua relatii simultane, nedeclarate, caci le veti pierde pe amandoua.

Sanatate: Aveti nevoie de multa energie anul acesta. Deci, mancare adecvata, somn suficient, liniste din cand in cand. Cu bateriile incarcate, n-aveti de ce va teme.

author avatar
Adina Mutar
8.289 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger