Cauta

15 copii, printre victimele tragediei aviatice din Iran (VIDEO)

Pe măsură ce au trecut orele de la producerea dramei aviatice în care a fost implicată o aeronavă Boeing 737 aparținând unei companii aeriene ucrainene, s-au aflat noi detalii despre victime.

15 copii, printre victimele tragediei aviatice din Iran (VIDEO) - Ziarul National176 de oameni se aflau în aeronava care s-a prăbușit. Din nefericire, echipele de salvare ajunse la locul dezastrului nu au găsit supraviețuitori. Potrivit site-ului BBC, 15 copii au căzut victime acestei tragedii aviatice. Majoritatea pasagerilor aflați în avionul care s-a lovit de pământ la scurtă vreme după ce a decolat, miercuri dimineață, de pe aeroportul din Teheran erau iranieni și canadieni. Mai exact, la bordul aparatului de zbor urcaseră 83 de iranieni și 63 de canadieni. Conform datelor făcute publice de către ministrul ucrainean de Externe, Vadym Prystaiko, în avion se mai aflau 11 cetățeni ai acestei țări, inclusiv cei 9 membri ai echipajului, 10 suedezi, patru afgani, și câte trei pasageri din Marea Britanie și Germania.

Totodată, e de menționat faptul că ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a menționat că nu sunt români printre victimele acestui nefericit eveniment aviatic. MAE a transmis condoleanțe familiilor greu încercate de această tragedie.

[youtube]ueW6LFXLvRw[/youtube]

[youtube]Dw5h8gwrU7s[/youtube]

[youtube]d_b1y1DDe8c[/youtube]

[youtube]Mc3qnjXsgiY[/youtube]

sursa foto: captură youtube

Ultimele stiri

  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Horoscop chinezesc 2026. Anul Calului de Foc se definește prin inițiativă, mișcare rapidă și putere interioară
  • VIDEO. Autostrada Moldovei: S-a deschis circulația pe A7 Focșani – Adjud/CNAIR: Se circulă continuu de la București la Adjud
  • Vin ninsorile peste România. Meteorologii ANM anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară, sub cod galben
  • Generalii care dispar: anatomia unei mortalități atipice în elita militară rusă
  • Ce sancțiuni vor primi medicii care răspândesc informații false și teorii conspiraționiste în spațiul public
  • Suveraniștii fac calcule. Se întâlnesc marți pentru a vedea câte semnături au pentru inițierea suspendării președintelui Nicușor Dan
  • A nins în Arabia Saudită, după 30 de ani. Dunele de nisip s-au transformat în pârtii pentru săniuș VIDEO
  • Crăciun de poveste în Maramureș: pensiunile se pregătesc de marea Sărbătoare. Turist străin: „Sunt multe lucruri care m-au impresionat”
  • Sărbători cu buget redus! Produsele care s-au ieftinit și cu 50%, înainte de Crăciun
  • Exit mobile version