Cauta

12 ani de luptă cu mafia retrocedărilor. Apelul Primăriei Sectorului 3 către Primăria Capitalei

12 ani de luptă cu mafia retrocedărilor. Apelul Primăriei Sectorului 3 către Primăria Capitalei - Ziarul National

Primăria Sectorului 3 își exprimă profunda dezamăgire ca urmare a deciziei nr. 1980/20.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care cele 12 ha din parcul IOR rămân pierdute. Terenul fusese retrocedat în 2005 prin decizie de Primar General, dispoziție pe care instituția noastră a contestat-o, în dezacord cu proprietarul terenului, dar și cu Primăria Generală care, în toți cei 10 ani de procese, a susținut în fața instanței, păstrarea dispoziției de retrocedare emise în 2005.

Chiar dacă motivarea pentru decizia luată pe data de 20.10.2022, definitivă și irevocabilă, urmează să fie publicată, argumentul care a dus la respingerea acțiunii noastre îl constituie lipsa de interes de instanță de apel.

Concret, fără a intra pe fond, instanța a considerat că, atât timp cât Primăria Sectorului 3 nu era nici proprietar,  nici administrator al terenului, doar Primăria Municipiului București,care la acea dată era proprietar și administrator al celor 12 ha, poate solicita anularea dispoziției nr. 4333/18.05.2005 (”Dispoziția de restituire în natură”)a Primarului General.

Pentru cele de mai sus, Primăria Sectorului 3 face apel la Primăria Municipiului București să ia în considerare această unică opțiune de salvare a celor 12 ha din parcul IOR. Ne exprimăm, în egală măsură, toată deschiderea pentru a colabora și a pune la dispoziția Primăriei Generale documentația necesară– acte de arhivă, documente foto-video etc- pentru înaintarea acțiunii în instanță.

Ultimele stiri

  • Salvează-ne, Dana Budeanu, salvează-ne!
  • Cât ar costa, în 2025, șederea lui Kevin din “Singur acasă 2” la Plaza Hotel. Nota de plată ar fi astronomică în ziua de azi
  • Se modifică schimbarea! Mașinile pe benzină şi motorină mai primesc o şansă. Ce se întâmplă după 2035, dată de la care ar fi urmat să fie interzise
  • Aeroportul Otopeni primeşte tehnologie de ultimă oră. Cum vor fi analizate actele de identitate ale călătorilor pentru depistarea falsurilor
  • Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar
  • Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii
  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Atac sângeros la prestigioasa Universitate Brown din SUA. Studenți împușcați în timp ce dădeau examen: 10 victime
  • Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă
  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • Exit mobile version