Cauta

100 de euro, prea mult pentru francezi

Tragerea la sorţi pentru loteria „Un Picasso pentru 100 de euro”, care era prevăzută luni în Paris şi care are drept scop finanţarea unor proiectelor caritabile, a fost amânată până la sfârşitul lunii martie din cauza unui număr de bilete rămase încă nevândute.

Există „încă bilete nevândute”, iar „scopul acestei operaţiuni a fost strângerea unui maximum de fonduri” pentru ONG-ul Care. De aceea s-a decis amânarea acestei loterii „care vizează obţinerea unui maximum de fonduri pentru a ne putea respecta promisiunea de a oferi apă curată unui număr de 200.000 de persoane în Madagascar, Camerun şi Maroc”, au spus organizatorii într-un comunicat. Amânarea a fost aprobată de Prefectura Poliţiei, care autorizează întreaga operaţiune. În niciun caz, tragerea la sorţi nu va fi amânată după data de 30 martie. Câştigarea unui tablou de Picasso în valoare de 1 milion de euro este un vis ce poate deveni realitate pentru persoana declarată victorioasă în cadrul acestei loterii internaţionale caritabile pentru care au fost puse în vânzare 200.000 de bilete la preţul de 100 de euro. Biletele sunt vândute pe site-ul „1picasso100euros.com” şi casa de licitaţii Christie’s va găzdui tragerea la sorţi. Tabloul de Picasso intitulat ”Still Life” a fost realizat în 1921. În 2013, organizatorii loteriei au testat acest concept şi au reuşit să colecteze 5 milioane de dolari pentru renovarea oraşului libanez Tyr.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 27 iunie 2025 – Va fi o zi distractivă și jucăușă
  • Alege ce citești
  • Se prefigurează o nouă prăbușire a burselor. Cum reacționează investitorii
  • Acuzații zdrobitoare. ANRE, complice la menținerea haosului din piața energiei
  • Spania nu va scăpa de furia lui Trump
  • Israelul exploatează haosul din politica externă americană
  • Taxă de solidaritate și declarație de avere pentru cei care dețin, în active și bani, peste 10 milioane de euro
  • Summitul reînarmării Europei!
  • Curtea de Conturi: adăposturile antiaeriene, funcționale doar pentru 3% din populație
  • Exit mobile version