Cauta

„Bratul inarmat” al DNA loveste Jandarmeria!

Iata ca, pe zi ce trece, „curatenia generala” de la Interne continua in ritm neabatut, noul ministru Petre Toba parand a fi in grafic cu „resetarea” pe criterii profesioniste a acestui minister atat de important.

Mircea Olaru nu mai este seful Jandarmeriei

Si in timp ce „fratia chestorilor” se sparge pe zi ce trece, iar la birourile de resurse umane cozile pentru pensionare sunt tot mai mari, multi dintre cei care „vegetau” prin birourile aparatului central preferand in ultima clipa aceasta solutie de onoare, structuri intregi din cadrul MAI sunt primenite peste noapte.

Poate-a vrut, dar n-a putut!

Generalul de brigada Zoltan Balint a trecut la conducerea operativa a IGJR

Este si cazul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, unde, la doar cateva ore dupa ce „stapanul casutelor”, generalul Adrian Romanica (zis si „Ramolica” pentru cunoscatori) a iesit la pensie, a cazut si ultima reduta. Astfel ca Mircea Olaru, asa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate cu doar cateva zile inainte, a parasit sefia Jandarmeriei Romane. O institutie pe care, poate, a vrut sa o conduca mai bine, dar nu a reusit. Insa cel putin la fel de importanta ca plecarea lui Olaru din fruntea IGJR este numirea ca prim-adjunct, de fapt la conducerea operativa a structurii, a generalului de brigada Zoltan Balint. Este vorba despre cel care a reusit sa transforme Brigada Speciala de Interventii a Jandarmeriei intr-o structura de elita, recunoscuta drept „bratul inarmat” al DNA. Si uite cum, stranie ironie a sortii, dupa ce gruparea Romanica ii convinsese pe de acum fostii sefi ai Jandarmeriei sa anihileze aceasta structura pe al carei profesionalism se bazeaza operatiunile DNA, acum Zoltan Balint se afla la conducerea operativa a intregii Jandarmerii. Si daca in locul lui Olaru va veni si un alt ofiter pe acelasi „calapopd” profesional, asa cum se pare, se poate astepta ca Jandarmeria sa fie scoasa din jocurile subterane de interese si sa redevina acea structura militarizata, „forta maxima” de care este atata nevoie pentru reformarea din temelii, dar cu succes, a intregului minister de Interne.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version