AcasăNewsViorel Badea a lasat un sat fara curent

Viorel Badea a lasat un sat fara curent

Viorel Badea

Ditamai deputat al PDL astazi, Viorel Badea a trait pe pielea lui povestea lui Dorel din binecunoscuta reclama.

Deputatul Viorel Badea se distreaza cand isi aminteste de traznaile din copilarie

S-a intamplat in poarta casei bunicilor lui Viorel Badea, in comuna Teasc (Dolj). Era prin anii ’80  – ’81, cand Viorel avea doar 12-13 ani.

Micul Viorel parca se intreaba deja “pe unde au pus astia firele electrice?”

„Ma plictiseam si am iesit la poarta cu un prieten din sat, pe care, culmea, il chema chiar Dorel, Dorel a lu’ Agurida mai exact. Uitandu-ma eu in stanga si-n dreapta, am vazut stalpul de inalta tensiune instalat pe partea cealalta a drumului si brusc am vrut sa vad cu ochii mei ce se intampla cand scurtcircuitezi firele. Zis si facut, am cautat cu Dorel o sarma mai groasa, pe care am indoit-o in forma de „S” si zvarrr cu ea in firele de inalta tensiune. Au urmat, evident, scintei, artificii, sfaraituri, urmate de topirea firelor si caderea lor la pamant. Cum tot satul a ramas fara curent, a fost chemata o echipa de la Electrica, sa repare avaria. Bineinteles, aia au vrut sa afle si ce s-a intamplat si l-au intrebat pe bunicu’. El, saracu’, stia ce facusem, dar nu putea sa-si dea nepotul in gat. Asa ca a inventat o poveste care i-a lasat muti pe toti. Le-a spus ca s-au speriat cateva gaste si au zburat direct pe stalp, atingand firele. Cum nimeni nu putea sa-l contrazica fara dovezi, am scapat!”.

Pacalit de sateni si mancat de tantari

Pana sa-si serveasca patria ca deputat, Viorel Badea a prins vremurile cand stagiul militar era obligatoriu

Chiar daca nu au stiut niciodata cine i-a lasat fara „electrica”, satenii s-au razbunat totusi pe nepotul „de la oras”. „Langa sat era o balta, iar eu eram mort sa pescuiesc. Din pacate, acolo te omorau tantarii, nu alta. Intr-o zi, un satean de vreo 50 de ani si-a batut joc de mine si mi-a spus ca daca vreau sa nu ma mai manance tantarii, trebuie sa ma ung cu rosii, patlagele dupa cum le spunea el, pe tot corpul. Prost cum eram, asa am facut, atragand astfel toti tantarii din zona, cred. Ala radea sa se prapadeasca, iar eu tot cadeam in apa incercand sa fug de pe plaurul unde pescuiam ca sa ajung mai repede la mal. Am ajuns acasa ca vai de lume, plin de intepaturi, de rosii si noroi. Cand m-a vazut bunica, foc s-a facut. S-a dus la satean acasa si l-a ocarat cum stia ea mai bine, dar asta nu m-a scutit de durerile si mancarimea date de intepaturile tantarilor”, ne-a povestit, amuzat de intamplare dupa atitia ani, Viorel Badea.

Dupa decembrie 1989, Viorel Badea a fost ales in conducerea Ligii Studentilor

author avatar
Simona Badulescu
638 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger