Om domol si asezat, ca mai tot ardeleanu’, Valeriu Tabara le-a pus de multe ori parintilor rabdarea la incercare, in copilarie.
Comuna natala, Salcina (Alba), se afla pe malul Ariesului. Prilej de bucurie pentru plozi si de mare ingrijorare pentru parinti. Accidentele care se tineau lant ii faceau pe acestia sa le interzica odraslelor apropierea de rau, dar putini tineau cont de povete.
Nici micul Valeriu nu facea exceptie, chiar daca o data a luat o “batuta” pe care si astazi o tine minte: “Eram prin clasa a IV-a cand un prieten mai mare m-a luat la rau.
Vorba vine m-a luat, ca de abia asteptam sa ma scald, cunosteam deja toate coturile, desi parintii imi interzisesera sa ma duc fie si in apropiere de mal. In aceea zi ne-am scaldat intr-un loc teribil de periculos, dar am ajuns teferi acasa. Mai tarziu insa, nu mai stiu exact cum, le-am spus parintilor ca am fost acolo. Doamne, cat s-au suparat! Atat de speriati erau, desi eu eram bine, sanatos, incat tata mi-a tras o batuta, cu o nuia de mesteacan, de o tin si astazi minte. Asta nu m-a oprit insa sa ma duc la rau ori de cate ori puteam. Copil fara minte, ce sa-i faci”.
Supravegheat si de vecini
Pe langa pasiunea pentru scaldat, lui Valeriu Tabara ii placea la nebunie sa fie imbracat doar in alb. Fie vara, fie iarna, tinuta sa “cool” se compunea din itari si camasa, albe ca laptele amandoua. Nevinovata la prima vedere, si aceasta pasiune l-a bagat o data in bucluc: “Cand eram in clasele primare, n-as fi ratat pentru nimic in lume un spectacol scolar, unde recitam, cantam sau jucam in scenete. Intr-o iarna, cand eram intr-a II-a, parintii au lipsit de acasa si m-am imbracat singur pentru spectacol. Asa cum imi placea mie, fara sa tin cont de nametii si gerul de afara: in itari si camasa, cu caciula in cap si sandale in picioare. Si asa am plecat spre scoala. Noroc ca, nu departe de casa, m-am intalnit cu un vecin care, dupa ce s-a crucit, m-a intors din drum si m-a obligat sa ma imbrac ca lumea!”.
